Moderatorul a spus că "circulă un zvon" potrivit căruia Elena Băsescu ar renunţa la candidatura pentru Parlamentul European. Întrebat dacă Elena Băsescu a luat singură decizia sau a existat un sfat din partea tatălui acesteia, Traian Băsescu a răspuns că cel mai important lucru pentru români în acest moment este să fie solidari, să accepte un program de austeritate, să susţină un program de reformare a statului "ca să putem privi optimist spre momentul la care criza va fi trecută".
"În ceea ce priveşte fiica mea, nu cred că este momentul să vorbesc eu despre acest lucru acum", a adăugat preşedintele.
Un cotidian central a publicat, în ediţia de miercuri, un material potrivit căruia numele Elenei Băsescu ar putea lipsi de pe lista finală a candidaţilor PDL la alegerile europarlamentare, chiar dacă aceasta este considerată în acest moment, inclusiv de o bună parte a partidului, favorită pentru un loc eligibil.
Băsescu declara, luni, la TVR, că va avea o discuţie cu fiica sa cea mică, Elena Băsescu, despre candidatura acesteia la europarlamentare, menţionând că nu doreşte să comenteze subiectul.