El a precizat, întrebat despre suma care va fi împrumutată, că până nu se termină evaluările, nimeni nu poate spune o sumă exactă, precizând însă că este vorba, faţă de împrumuturile din anii \'90 de la FMI, care erau la nivelul milioanelor de dolari, de o sumă "de ordinul miliardelor".
Băsescu a spus că declaraţiile sale din trecutul recent stau mărturie pentru faptul că nici el, la fel ca alţi politicieni, nu şi-a dorit ca România să aibă nevoie de un acord cu FMI.
El a menţionat că niciun specialist nu va putea spune că România poate trece peste criză fără un împrumut.
Guvernul a transmis Comisiei Europene (CE) o scrisoare în care solicită începerea oficială a negocierilor pentru încheierea unui acord de finanţare, valoarea împrumutului urmând să fie stabilită în discuţiile cu oficialii CE şi reprezentanţii FMI.
O delegaţie a FMI a venit, miercuri, într-o vizită de două săptămâni la Bucureşti, pentru a discuta un acord care va fi parte a unui program de finanţare multilaterală, susţinut de Uniunea Europeană şi Banca Mondială, precum şi alte instituţii financiare internaţionale.
Surse guvernamentale au declarat, marţi, pentru MEDIAFAX, că, în urma evaluării făcute de Ministerul Finanţelor Publice şi Banca Naţională a României, România intenţionează să împrumute 19 miliarde de euro printr-un pachet de finanţări de la Comisia Europeană şi FMI, instituţia de la Washington urmând să contribuie cu 12 miliarde de euro.
România va trimite Fondului Monetar Internaţional, după finalizarea negocierilor de la Bucureşti, o scrisoare de intenţie pentru încheierea unui acord de tip stand-by pe o perioadă de doi ani, cu o scadenţă de cinci ani pentru rambursarea împrumutului, au declarat pentru MEDIAFAX surse oficiale.
"Un acord de tip precautionary stand-by este prea slab, şi ca mesaj. Dacă se finalizează cu succes negocierile, România va solicita prin scrisoarea de intenţie pe care o va trimite la FMI încheierea unui acord de tip stand-by, care se va întinde cel puţin până la sfârşitul anului 2010. Acordul va fi pe doi ani", au spus sursele citate.
Acordurile de tip precautionary stand-by nu pun accentul pe atragerea de fonduri de la FMI, sumele alocate fiind mai mici decât în cazul înţelegerilor de tip stand-by.