"În urma discuţiilor preliminare, autorităţile române au în vedere accesarea de asistenţă financiară externă pe termen mediu, decizie comunicată Comisiei Europene. În contextul crizei financiare globale actuale, o abordare prudentă a autorităţilor române are drept scop evitarea unei intervenţii târzii, care ar putea afecta şi mai mult echilibrele macroeconomice, dar şi asigurarea, cu anticipaţie, pe termen mediu, a unei umbrele de protecţie faţă de eventualele vulnerabilităţi", se arată într-un comunicat al MFP remis, marţi, agenţiei MEDIAFAX.
Surse guvernamentale au declarat marţi pentru MEDIAFAX că Guvernul a transmis Comisiei Europene (CE) o scrisoare în care solicită începerea oficială a negocierilor pentru încheierea unui acord de finanţare, valoarea împrumutului urmând să fie stabilită în discuţiile cu oficialii CE şi reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI).
"Până în prezent au fost discuţii preliminare. Prin scrisoarea transmisă Comisiei se solicită, în mod oficial, începerea negocierilor pentru încheierea acordului", au precizat sursele citate.
Comunicatul MFP precizează că Finanţele şi Banca Naţională a României au demarat discuţii preliminare, cu reprezentanţii Comisiei Europene, ai Fondului Monetar Internaţional şi ai instituţiilor financiare internaţionale, cu privire la evaluarea cadrului macroeconomic şi a necesarului potenţial de finanţare externă a României.
"Pentru a diminua consecinţele negative ale crizei financiare asupra economiei reale şi a nivelului de ocupare, Guvernul României s-a angajat ferm în implementarea unui pachet de măsuri de stimulare economică şi protejare a intereselor populaţiei, coroborat cu accelerarea reformelor economice", se arată în comunicat.
Potrivit MFP, asistenţa financiară externă şi măsurile proactive ale autorităţilor române se vor constitui într-o garanţie de consolidare a stabilităţii financiare, pe termen mediu, încurajând astfel, relansarea mediului de afaceri şi recâştigarea încrederii investitorilor în potenţialul economic al României.
"Independent de discuţiile cu privire la asigurarea finanţării externe, Guvernul îşi menţine decizia de a grăbi reformele structurale pentru modernizarea României, de a asigura competitivitatea economică şi sustenabilitatea finanţelor publice. În acest sens, avem în vedere asigurarea unui cadru de cheltuieli pe termen mediu şi continuarea reformelor din sectorul public prin măsuri de descentralizare, simplificarea regimului de taxe şi impozite, reducerea birocraţiei, creşterea capacităţii administrative şi a capacităţii de absorbţie a fondurilor europene", se mai spune în comunicat.
Fondul Monetar Internaţional a anunţat, luni, că o delegaţie a FMI va efectua o vizită la Bucureşti, în perioada 11-25 martie, pentru a discuta un acord care va fi parte a unui program de finanţare multilaterală, susţinut de Uniunea Europeană şi Banca Mondială, precum şi alte instituţii financiare internaţionale.
Săptămâna trecută, o delegaţie a României a discutat cu reprezentanţii Comisiei Europene şi cu cei ai Fondului Monetar Internaţional despre condiţiile de contractare a unui împrumut.