Dosarul privind rezoluţia pentru Ion Iliescu, privind mineriada, amânat din cauza citării acestuia

La termenul de vineri al procesului, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au amânat discuţiile, pentru 20 martie, pentru că au constatat existenţa unui dosar similar în care, în mod independent, un revoluţionar cere, de asemenea, infirmarea rezoluţiei în cazul lui Iliescu. Un alt motiv al amânării judecării procesului a fost lipsa de procedură produsă privind citarea corespunzătoare a fostului preşedinte al României.

În plângerea depusă la instanţa supremă, AVMR solicită magistraţilor infirmarea deciziei de neîncepere a urmăririi penale (NUP - n.r.) şi reluarea cercetărilor faţă de fostul preşedinte, Ion Iliescu, în dosarul Mineriadei.

Concret, AVMR contestă rezoluţia din 10 octombrie 2008 dată de procurorul şef al Secţiei de Urmarire Penală şi Criminalistică din Parchetul de pe lânga Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul Mineriadei, prin care Iliescu a primit NUP.

AVMR arată în plângerea depusă la instanţă că "procurorii din cadrul Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie-Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică s-au pronunţat doar sub aspectul savârşirii infracţiunilor de omor calificat, omor deosebit de grav şi tentativelor la cele două infracţiuni, în forma participaţiei improprii, fără a lua în calcul posibilitatea ca acestea să fi fost comise în forma instigării şi să efectueze cercetări în acest sens".

Mai mult, se arată în plangerea AVMR, nu s-a cercetat cauza aşa cum a fost formulată, încă din 1997, de către asociaţie, privind acuzaţiile de genocid, rele tratamente, instigare la razboi civil, fapte imprescriptibile, atât în codul penal român cât şi cel internaţional.

"Concepţia celor care au redactat Rezoluţia NUP-ului este tributară unor stereotipuri, este deformată şi deformantă de la bun început, procurorii reluând în mare parte a Rezoluţiei pasaje direct din Rechizitoriul din 27 iulie 2007, întocmit de secţia Parchetului Militar, forfecând însă alandala pasaje din acest document, ignorând altele şi pe desupra fiind şi presărată cu greşeli şi omisiuni. Pe scurt Rezoluţia nu este alceva decât o interpretare care nu conţine nimic nou în afara scoaterii din culpa a lui Ion Iliescu, complet", arată asociaţia în plângerea sa.

Procurorii Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus, la data de 10 octombrie 2008, neînceperea urmăririi penale faţă de Ion Iliescu, sub aspectul săvârşirii, în forma participaţiei improprii, a infracţiunilor de omor calificat, omor deosebit de grav şi a tentativelor la cele două infracţiuni, în cauza privind decesul a patru persoane şi rănirea altor trei prin împuşcare în ziua de 13 şi în noaptea de13/14 iunie 1990.

Din actele premergătoare efectuate în cauză a rezultat faptul că a existat o iniţiativă a Preşedintelui României de la acea dată, Ion Iliescu, agreată de primul ministru, cu privire la necesitatea "eliberării Pieţei Universităţii", care "era ocupată de manifestanţi". Această iniţiativă s-a materializat printr-o şedinţă, organizată la data de 12 iunie 1990, la care au participat alături de cei doi şi miniştrii internelor, ai apărării naţionale, procurorul general al României, precum şi reprezentantul Serviciului Român de Informaţii, în care s-a luat hotărârea de eliberare a pieţei.

În urma şedinţei, Ministerul de Interne a elaborat un plan de acţiune, aprobat de participanţi, ce a fost pus în aplicare în dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, când forţele de ordine ale Ministerului de Interne au procedat la «eliberarea Pieţei Universităţii», fără să existe victime. Cu această ocazie au fost reţinute mai multe persoane care au fost transportate la Turnu Măgurele, aceste fapte făcând obiectul unui dosar aflat în curs de soluţionare la Secţia Parchetelor Militare.

Practic, în dimineaţa zilei de 13 iunie 1990, obiectivele vizate de planul de acţiune, au fost îndeplinite până la orele 9.00.

Evenimentele care au urmat, în cursul cărora au fost atacate clădirea Ministerului de Interne şi sediul Poliţiei Capitalei, nu au făcut în nici un fel obiectul acestui plan de acţiune.

Raportat la cele două intervale de timp, din ziua de 13 iunie 1990 si noaptea de 13/14 iunie 1990, în cadrul cărora au fost ucise cele patru persoane şi rănite celelalte trei, s-a constatat faptul că, de fiecare dată, a fost vorba de o iniţiativă personală, ce a aparţinut militarilor, care au participat la aceste evenimente, în ceea ce priveşte deschiderea focului cu muniţie de război asupra manifestanţilor.

Astfel, în primul caz, evenimentele de la Ministerul de Interne au avut în prim plan iniţiativa celor doi ofiţeri superiori, Traian Ştefan Călin şi Dumitru Costea, care asigurau conducerea pazei Ministerului de Interne. Cei doi, care în prezent au calitatea de inculpaţi, au solicitat şi au obţinut, de la generalul Gheorghe Andriţa, aprobarea pentru a deschide focul în zona porţilor de acces în minister, în plan vertical. În aceste condiţii, în intervalul orar 1830- 19.00 au fost împuşcate victimele Valentin Mocaanu Velicu şi Mitriţă Lepădatu.

În ceea ce priveşte al doilea moment, în cadrul căruia au fost ucise două persoane şi rănite alte trei, în zona magazinului "Romarta Copiilor" din Bucureşti, trebuie precizat că, militarii din cadrul M.Ap.N. care au fost trimişi pentru restabilirea ordinii în punctele cheie din Bucureşti, au primit ordine precise prin care li se cerea să nu riposteze cu focuri de armă decât în situaţia în care vor fi atacaţi în acelaşi mod.

Şi în această situaţie, a existat o iniţiativă personală din partea colonelului în rezervă Vasile Constantin, fost ofiţer în cadrul Secţiei de Paraşutişti din Comandamentul Aviaţiei Militare care, în noaptea de 13/14 iunie 1990, văzând că militarii din subordinea sa erau atacaţi cu sticle incendiare şi pietre, iar unii dintre ei au suferit chiar leziuni, a tras cu pistolul mitralieră la întâmplare în mulţime, gest care a fost urmat de subordonaţii săi care au procedat în acelaşi mod.

Urmarea acestei acţiuni a fost uciderea prin împuşcare a lui Dragoş Drumea şi Gheorghiţă Duncă şi rănirea prin împuşcare a lui Dan Gabriel Pârvulescu, Gabriel Mircea Prodanzuc şi Cătălin Iancu.

În aceste condiţii, nu se poate reţine instigarea la săvârşirea infracţiunii de omor întrucât, aşa cum am arătat, ordinele militare cu privire la deschiderea focului date de conducătorul ierarhic superior au fost încălcate de către colonelul Vasile Constantin.

Activitatea fostului Preşedinte al României, nu întruneşte condiţiile legale pentru a putea fi apreciată ca o determinare la săvârşirea unei infracţiuni şi nu are legătură de cauzalitate de natură penală cu ceea ce s-a întâmplat în după-amiaza zilei de 13 iunie 1990 şi în noaptea de 13/14 iunie 1990, respectiv cu evenimentele în cadrul cărora au decedat patru persoane şi au fost rănite alte trei, prin împuşcare.

Pentru existenţa participaţiei penale sub forma instigării (proprie sau improprie), este necesar să existe un instigator şi un instigat (autorul faptei). Astfel, în cazul infracţiunilor de omor, instigatorul ia hotărârea infracţională de a ucide şi o transmite, în mod direct sau indirect, instigatului, care trece la comiterea faptei.

În momentul comiterii unei infracţiuni în forma de participaţie a instigării, persoana care instigă are reprezentarea concretă a faptelor care urmează să se deruleze, precum şi a consecinţelor socialmente periculoase, pe care aşa cum am arătat mai sus, le doreşte.