Dosarul a fost trimis Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
În aprilie anul trecut, Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut Camerei Deputaţilor aviz pentru declanşarea urmăririi penale în cazul lui Miron Mitrea, pe atunci deputat, vizat într-un dosar de corupţie.
"În conformitate cu prevederile art. 109 alin. 2 din Constituţia României şi art. 12 şi 19 din Legea 115/1999 privind răspunderea ministerială, republicată şi având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 270 din 10 martie 2008, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie a sesizat Camera Deputaţilor pentru a cere urmărirea penală faţă de Miron Tudor Mitrea (ministru al Lucrărilor Publice, Transporturilor şi Locuinţei în perioada decembrie 2000 - iunie 2003, respectiv al Transporturilor, Construcţiilor şi Turismului în perioada iunie 2003 – decembrie 2004), în prezent deputat în Parlamentul României, pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, instigare la fals în înscrisuri oficiale şi uz de fals, ultimele două în legătură directă cu infracţiuni de corupţie, instrumentate în dosarul numărul 49/P/2006", arăta DNA.
Cercetările efectuate au relevat că, în perioada 2001-2002, Miron Mitrea a pretins şi primit de la Irina Jianu foloase necuvenite în cuantum de peste 5,2 miliarde de lei vechi, constând în contravaloarea unor lucrări de construcţii executate de SC Conimpuls SA Bacău, SC Vertcon SA Bacău şi SC Regal Glass SRL Bacău la imobilul din Pipera, Strada Erou Iancu Nicolae nr. 37 D, comuna Voluntari, judeţul Ilfov, proprietate a mamei demnitarului.
Procurorii DNA susţin că, în schimbul acestor foloase, Mitrea şi-a folosit autoritatea şi prerogativele ca ministru al Transporturilor pentru a o numi pe Irina Jianu în funcţia de inspector şef adjunct la Inspectoratul de Stat în Construcţii şi ulterior pentru a o promova şi menţine la aceeaşi instituţie în funcţia de inspector general de stat.
Camera Deputaţilor a respins, în 13 august 2008, solicitarea DNA de avizare a începerii urmăririi penale în cazul lui Miron Mitrea.
Social-democratul Miron Mitrea şi-a anunţat, la începutul lunii septembrie 2008 în plenul Camerei Deputaţilor, demisia din acest for, motivând că recurge la acest gest pentru a nu i se mai spune că se ascunde în spatele imunităţii.
Între timp, Mitrea a fost ales senator după alegerile legislative din noiembrie 2008.