Băsescu a declarat că se pare că foarte mulţi cred că dacă este criză, îşi pot permite să nu ramburseze creditele.
El a ţinut să sublinieze că rezervele pe care băncile le au la BNR precum şi provizioanele constituite le permit acestora să acţioneze chiar dacă unii, persoane fizice sau juridice, nu îşi rambursează la timp creditele.
"Apelul extrem de serios este ca cei care nu au probleme de rambursare să o facă (să-şi ramburseze creditele la timp – n.r.) şi să o facă în timp util, pentru că, exact pentru a proteja sistemul bancar, vom analiza posibilitatea acţiunii statului pentru ca cei deliberat nu îşi rambursează creditele să fie stimulaţi să o facă (să ramburseze creditele – n.r.)", a spus Băsescu.