El a arătat că seara zilei de marţi o va petrece alături de soţie.
Nina Iliescu, soţia fostului şef de stat, va împlini şi ea, miercuri, aceeaşi vârstă aniversată marţi de Ion Iliescu, respectiv 79 de ani.
"Diseară sunt cu soţia, nu fac altceva", a spus Iliescu, care a arătat că aniversările sale nu aveau dimensiuni mari nici în tinereţe, fiind dedicate doar pentru prietenii foarte apropiaţi.
Întrebat ce-şi doreşte pentru PSD, Iliescu a spus: "Să-şi păstreze vigoarea, identitatea, să-şi afirme forţa de partid veritabil al stângii româneşrti, să ştie să-şi îmbunătăţească relaţiile cu electoratul propriu şi să marcheze două momente importante: câştig în plan politic şi la alegerile europarlamentare, şi la prezidenţiale, când trebuie să determinăm o schimbare în bine a cursului politic".
Iliescu nu a dorit să se pronunţe în ceea ce priveşte candidatul PSD pentru prezidenţiale,
Întrebat care a fost cel mai frumos cadou primit, fostul şef de stat a precizat că acesta a constat în "căldura umană", el nefiind interesat de substanţa materială a unor cadouri.