Preşedintele Asociaţiei Litoral, Corina Martin, a declarat, luni, că asociaţia a pregătit mai multe surprize turiştilor care vor petrece sărbătorile de Paşte la malul mării, printre acestea aflându-se concerte, excursii în judeţul Constanţa şi un foc de artificii.
"Vom deschide sezonul estival cu ocazia sărbătorilor de Paşte. Am avut mai multe runde de întâlniri cu hotelierii, cu autorităţile locale de pe litoral şi alături de echipa Ministerului Turismului vrem să oferim o altenativă pentru petrecerea sărbătorilor şi pe litoralul românesc, iar pentru asta e nevoie de multe evenimente. Vor fi câteva concerte, precum şi cel mai mare foc de artificii din România, care va fi lansat simultan din toate staţiunile de pe litoral", a declarat Corina Martin.
Ea a precizat că turiştii care vor decide să vină în acea perioadă la malul mării vor beneficia de o excursie gratuită la Mănăstirea Sfântul Andrei din judeţul Constanţa şi vor fi transportaţi tot gratuit la slujba de Înviere care va avea loc între Mamaia şi Constanţa, într-o zonă care nu a fost stabilită deocamdată.
Potrivit sursei citate, de Paşte vor fi deschise 25 de hoteluri - 20 în staţiunea Mamaia şi cinci în sudul litoralului.
Reprezentanţii Direcţiei Apelor Dobrogea Litoral (DADL) au anunţat, luni, că au început lucrările de ecologizare şi de amenajare a plajelor de pe litoral, astfel încât acestea să fie pregătite pentru deschiderea sezonului estival, prognozată pentru 19 aprilie.