"Discuţia care este în curs (în privinţa unei finanţări externe - n.r.) s-ar putea referi şi la un program pe mai mulţi ani. Un asemenea pachet trebuie gândit. Avem date ca să credem că criza se va prelungi", a spus Isărescu, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la sediul BNR din Cluj-Napoca.
El a arătat că România a beneficiat în ultimii ani de o dezvoltare economică, care s-a bazat "cam mult" pe stimularea consumului, ca urmare a intrărilor de capital străin, generate şi de sucursalele locale deţinute de băncile străine.
"Acest rezervor de bani s-a diminuat pe plan internaţional", a afirmat guvernatorul BNR.
Isărescu a menţionat că există probabilitatea ca intrările de capital să nici nu mai crească, dar nici să nu scadă, ceea ce ar fi "varianta cea mai bună", în contextul în care vor începe ieşirile de capital.
"Asemenea mişcări de capital binenţeles că afectează creşterea economică", a continuat Isărescu, menţionând că decidenţii sunt interesaţi de evoluţia economiei.
El a arătat că se gândeşte o formulă prin care autorităţile, Guvernul şi BNR, să împrumute chiar mai mult decât este previzionat în prezent, în contextul evoluţiei economice.
"Nu vă aşteptaţi să existe un singur împrumut, o singură cifră, pe care să o înţelegeţi întotdeauna, şi s-ar putea să existe o eşalonare în timp, pe unul, doi ani", a încheiat Isărescu.