"A fost un compromis politic, s-a încercat şi se încearcă în continuare trecerea acestor coduri prin Parlament, printr-o procedură de dezbatere parlamentară, pentru motivele pe care le cunoaşteţi. În acelaşi timp toată lumea a căzut de acord că numai în cazul în care această procedură nu se poate încheia într-un termen care să ne fie util, nouă la Ministerul Justiţiei şi, în general, Românei, faţă de situaţia de stat monitorizat, atunci Guvernul să intervină şi să le treacă prin asumarea răspunderii. Pentru că de fapt avem un obiectiv comun, încercăm să obţinem un acord de ţară pozitiv în luna iulie", a declarat ministrul Cătălin Predoiu, adăugând că "dacă nu se poate aşa, se poate aşa, vorba unui banc celebru".
Întrebat dacă este mulţumit de conţinutul codurilor, "măcar din punctul de vedere al comercialistului", Cătălin Predoiu a confirmat, spunând că îşi "bazează opinia pe cea a membrilor comisiilor care au lucrat la elaborarea acestor acte normative".
"Eu nu am purces la trimiterea codurilor până nu m-am asigurat că au o formă care merită să devină cod", a spus Predoiu, adăugând că în calitate de comercialist apreciază că "adoptarea codurilor din dreptul privat reprezintă un salt imens de la secolul IXX, la vremurile actuale".
Potrivit demnitarului, "aceste coduri nu trebuie văzute doar ca un mecanism sau o măsură de reformare a justiţiei". "În primul rând, asta sunt, însă un cod este mai mult decât atât. Este măsura pe care o naţiune o dă propriei capacităţi de a se moderniza, de a se pune în pas cu lumea", a arătat Predoiu.
Ministrul Justiţiei aafirmat că toate marile naţiuni îşi revăd period codurile, "la noile dezvoltări tehnologice, noi relaţii sociale, noile tipuri de tranzacţii, la noile politici penale, la criminalitea care e diferită în 1960 faţă de 2009".
"Ar trebui să fie o provocare pe care toată clasa politică, societatea civilă, mediul juridic o adresează şi poate să trateze această provocare simplu, citind aceste coduri, formulând amandatemente. Va fi un test, nu numai pentru Justiţiei, nu numai pentru Parlament. Suntem sau nu capabili în 2009 să ne punem în acord cele patru legiuri de bază - pe lângă Constituţie, care e cea mai importantă - cu viaţa şi lumea contemporană ?!", a conchis Cătălin Predoiu.