Vicepreşedintele PDL Gheorghe Flutur a declarat, luni, că Guvernul intenţionează să îşi asume răspunderea pe cele patru coduri juridice, în luna mai, în Parlament urmând a se înfiinţa două comisii parlamentare care să le analizeze iar miercuri, trei dintre aceste coduri intră în dezbaterea Guvernului.
Flutur a făcut acest anunţ la finalul şedinţei Biroului Permanent Naţional al PDL.
El a menţionat că asumarea răspunderii Executivului pe codurile civil, penal, şi de procedură penală şi procedură civilă se va face în luna mai.
Între timp, Flutur a precizat că trei dintre aceste coduri din justiţie urmează să fie dezbătute de Guvern.
De asemenea, la nivelul Parlamentului se vor înfiinţa două comisii pentru analizarea celor patru proiecte de lege.
"Intenţia este ca Guvernul să îşi asume răspunderea în mai, astfel încât în iunie să fie trecute", a spus Flutur.
Liderul PDL a arătat că intrarea în vigoare a acestor coduri a fost solicitată de Comisia Europeană, şi reprezintă un angajament al României.
Flutur a spus că, după ce vor fi aprobate de către Parlament, cele patru coduri vor intra în vigoare peste aproximativ un an.
Guvernul a discutat, miercurea trecută, despre cele patru Coduri şi a decis ca în şedinţa de săptămâna aceasta să fie aprobate trei dintre acestea, respectiv Codul penal, Codul de procedură penală şi Codul de procedură civilă, urmând ca peste două săptămâni să fie aprobat şi Codul Civil, au declarat agenţiei MEDIAFAX surse guvernamentale.
Potrivit acestora, Executivul doreşte ca dezbaterile în comisii asupra Codurilor să fie încheiate până la 1 mai, pentru a fi aprobate de Parlament până la 15 mai.
Preşedintele Traian Băsescu a invitat, marţea trecută, la Cotroceni, reprezentanţii instituţiilor cu responsabilităţi în reforma justiţiei, precum şi pe preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor, pe premierul Emil Boc, pe vicepremierul Dan Nica şi pe ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu.
Surse politice au declarat agenţiei MEDIAFAX că participanţii au discutat posibilitatea ca Parlamentul să aibă termen data de 15 mai pentru aprobarea celor patru coduri, în caz contrar, Guvernul urmând să îşi asume răspunderea pentru adoptarea acestora înaintea raportului Comisiei Europene din vară.
Guvernul a retras Codurile civil, penal şi pe cele de procedură civilă şi penală, pentru ca acestea să fie reanalizate de specialiştii Ministerului Justiţiei şi rediscutate în cadrul Guvernului şi supuse unor noi runde de consultări, cu specialişti în justiţie.
Ministerul Justiţiei a explicat retragerea Codurilor din Parlament, susţinând că se impunea această procedură pentru a nu fi adoptate tacit de Legislativ, având în vedere scurgerea termenului de 60 de zile de la depunerea lor în Senat, pentru a fi dezbătute.