"Eu cred că PNL, care a dat cea mai bună guvernare de după 1989 cu rezultate economice anul trecut care au fost cele mai bune din istoria României, nu îşi poate arunca la coşul de gunoi echipa care a adus aceste rezultate. Din această echipă fac parte şi doi dintre candidaţii la preşedinţia partidului, respectiv Călin Popescu Tăriceanu, care a fost prim-ministru, şi Ludovic Orban, care a fost ministru. Crin Antonescu nu a făcut parte din echipa guvernamentală, dar, în schimb, a sprijinit-o din postura de parlamentar. Eu zic că niciunul dintre cei trei nu poate fi aruncat la coşul de gunoi", a spus, vineri, într-o conferinţă de presă, Teodor Atanasiu, citat de corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit vicepreşedintelui PNL, liberalii vor decide la congres poziţiile pe care le vor ocupa cei trei lideri în conducerea partidului.
Întrebat dacă s-au format anumite grupuri în PNL care să-i susţină pe anumiţi candidaţi, Atanasiu a spus că acestea sunt doar "speculaţii pe care le transmit presei unii sau alţii dintre lideri, încercând să se poziţioneze mai bine sau mai prost".
Potrivit acestuia, şi în PNL "viaţa este vie", iar în momentul în care se apropie un congres de alegeri, este normal ca lumea "să se întâlnească, să discute şi poate să ajungă la gânduri comune".
"Cei care vor avea majoritatea vor câştiga, dar majorităţile nu pot fi obţinute fără campanii electorale. Când e vorba de primari, campaniile electorale se fac în văzul lumii, la partide campaniile se fac nu în văzul lumii, ci în văzul membrilor de partid. În fiecare săptămână sunt două sau trei întâlniri pe un grup mai mic sau mai mare de judeţe sau de lideri ai partidului care încercă să ajungă la un numitor comun. Şi vor continua până în preziua congresului, că aşa este firesc", a afirmat Atanasiu.
Până în acest moment, şi-au anunţat intenţia de a candida pentru funcţia de preşedinte al PNL Călin Popescu Tăriceanu, Crin Antonescu şi Ludovic Orban.