"Proiectul de lege a bugetului lăsată de PNL nu avea acoperire în realitate, era Jules Verne în acel buget", a spus Gheorghe Flutur.
El a susţinut că actualul Guvern a făcut "în timpul record" de o lună şi jumătate proiectul de lege a bugetului de stat, act normatic care este elaborat de obicei în aproximativ cinci luni.
Întrebat dacă preşedinţii de Consilii Judeţene ar fi dorit mai multe fonduri, Flutur a răspuns: "Toţi ştim cât este plapuma, comunităţile locale şi-ar fi dorit mai mult, dar trebuie să fim realişti. Sperăm ca anul acesta să mai fie posibilă o rectificare sau mai multe în favoarea comunităţilor locale".
Liderul PDL a mai spus că actualul Guvern ar putea iniţia un program guvernamental pentru modernizarea drumurilor europene.