"Eu nu cred că medicii de familie au văzut proiectul de buget, dar le promit că vom stimula munca medicilor de familie implicându-i în porgrame noi", a spus ministrul Sănătăţii.
Pentru 2009, ministrul Sănătăţii ar vrea să dezvolte două programe naţionale de sănătate, respectiv unul de screening pentru cancerul de col uterin şi unul pentru bolile cardiovasculate, cele mai răspândite maladii din România.
Medicii de familie au anunţat, marţi, într-un comunicat de presă, că sunt nemulţumiţi de nivelul fondurilor alocate asistenţei medicale primare şi solicită păstrarea cel puţin a aceleiaşi foi de buget din 2008 şi în acest an, pentru evitarea falimentării cabinetelor.
Societatea Naţională de Medicina Familiei/Medicină Generală (SNMF) şi Patronatul Naţional al Medicilor de Familie din România (PNMF) susţin, într-un memoriu comun, că fondul alocat asistenţei medicale primare este diminuat cu 40,69% faţă de anul 2008, "reducerea fiind cea mai drastică, neegalată de niciun alt sector din sănătate sau de un alt capitol prevăzut în buget".
Medicii de familie susţin, în document, că proiectul de buget pentru 2009 prevede doar 5,4% pentru asistenţa medicală primară, "cu toate că în programul de guvernare al PSD s-a prevăzut pentru asistenţa medicală primară un procent de 10-12%, iar PDL a prevăzut creşterea veniturilor personalului medical, ambele formaţiuni prevăzând un procent de 6% din PIB pentru sănătate".
"O finanţare a asistenţei medicale primare de 5,4% înseamnă colapsul bazei piramidei sistemului de sănătate. Mai mult, prevederile pentru 2010, 2011 nu dau şanse nici măcar norocoşilor care vor supravieţui în 2009", se arată în memoriul semnat de reprezentanţii medicilor de familie.
Aceştia subliniază importanţa acestui segment din medicină, arătând că în cabinetele medicilor de familie se acordă minim 50.000.000 de consultaţii pe an, acestea vizând pacienţi de toate vârstele.
Medicii de familie arată că toate cabinetele de medicină de familie sunt unităţi sanitare private şi că venitul cabinetului nu este similar salariului medicilor din sistemul bugetar, medicului titular revenindu-i doar o treime din veniturile cabinetului, potrivit memoriului.
"Un cabinet de medicină de familie cu o structură echilibrată de pacienţi şi care are înscrişi pe liste 1500 de asiguraţi (media pe ţară) are un venit mediu în 2008, de 6000 lei din plata per capita şi un venit mediu de 1000 lei din încasările per serviciu, la valorile punctelor corespunzătoare foii de buget din anul 2008. Pentru buna funcţionare a cabinetului, sunt necesare cheltuieli în medie de 5000 lei. Rezultă un venit brut de 2000 lei, din care trebuie plătite cheltuielile de asigurări sociale, contribuţia la FNUASS şi impozitul pe venit. Rămâne un venit net lunar de 1200 lei pentru anul 2008", susţin medicii de familie.
Aceştia solicită păstrarea cel puţin a aceleiaşi foi de buget din 2008 pentru medicina de familie şi în anul 2009, pentru continuarea funcţionării şi dezvoltării asistenţei medicale primare şi, respectiv, pentru prevenirea falimentării cabinetelor medicale cu mai puţin de 1500 de asiguraţi înscrişi, "adică jumătate din cabinetele medicale din ţară, fapt care ar putea duce la blocarea sistemului sanitar".