"Patronatele au cerut modificare mai multor acte normative, printre care cel de funcţionare şi organizare a CEC şi Codul Fiscal, actul normativ privind înfiinţarea şi stimularea IMM-urilor, cel privind stimularea investiţiilor şi, totodată, legea patronatului. Sunt câteva legi care trebuie modificate pentru îmbunătăţitrea mediului de afaceri", a spus, luni, Niţă, la o dezbatere în Parlament privind sprijinirea IMM-urilor.
El a menţionat că altă lege care trebuie modificată în perioada următoare este cea a licitaţiilor publice care ar trebui să sprijine firmele să acceseze fondurile europene.
Niţă a reamintit că ministerul pe care îl conduce are în vedere crearea unui fond de contragarantare destinat IMM-urilor în valoare de 100 milioane de euro, proiectul de lege privind această structură fiind deja realizat.
"Vom multiplica de patru-cinci ori numărul IMM-urilor care vor putea beneficia de garanţii pentru accesarea creditrelor. Ne propunem ca 6.000 - 8.000 de IMM-uri să acceseze asemenea garanţii", a spus Niţă.
El a reiterat ideea introducerii impozitului forfetar pe activitate care, în opinia sa, va da posibilitatea de a scoate la suprafaţă economia gri.
"Această măsură va permite taxarea pe activitate astfel încât nimeni nu va putea scăpa de impozitare", a menţionat Niţă.
Introducerea impozitului forfetar a fost o măsură susţinută de Niţă încă de la începutul preluării mandatului de ministru, în paralel cu neimpozitarea profitului reinvestit. Neimpozitarea profitului reinvestit a fost introdusă în măsurile anti-criză adoptate de Guvern.