Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni,că scrisoarea premierului Emil Boc pentru analizarea situaţiei legate de cumulul de funcţii guvernamentale deţinute de Dan Nica, va fi analizată joi de Parlament.
El a afirmat că problema ivită în urma cumulării de Dan Nica a funcţiei de vicepremier şi a celei de ministru al Administraţiei şi Internelor va fi dezbătută şi rezolvată de cele două Camere ale Parlamentului.
Geoană a respins ipoteza potrivit căreia PSD ar putea decide să renunţe la funcţia de vicepremier, care să dispară şi din organigrama Guvernului, pentru ca PSD şi PDL să aibă reprezentare paritară în Executiv.
Liderul PSD a spus că problema parităţii în structura de vârf a Executivului ar putea fi rezolvată prin atribuirea rangului de ministru secretarului de stat de la Departamentul pentru Afaceri Europene, Vasile Puşcaş.
Geoană a afirmat că această problemă ar putea fi rezolvată printr-o nouă organigramă a Guvernului, însă nu a dat detalii legate de data la care această organigramă ar putea fi făcută.
Premierul Emil Boc a cerut, săptămâna trecută, organizarea unei şedinţe comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru obţinerea aprobării Parlamentului pentru ca Dan Nica să poată îndeplini, cumulativ, atât funcţia de viceprim-ministru, cât şi pe cea de ministru al Administraţiei şi Internelor.
În scrisoarea adresată preşedinţilor Senatului şi Camerei Deputaţilor, aflată în posesia MEDIAFAX, şeful Guvernului aminteşte că Liviu Dragnea şi-a anunţat public demisia de la conducerea MAI la 2 februarie 2009, demisia fiind înregistrată în aceeaşi zi la cabinetul primului-ministru.
În document se arată totodată că, potrivit articolului 85 din Constituţie, în caz de remaniere guvernamentală sau de vacanţă a postului, preşedintele revocă şi numeşte, la propunerea primului-ministru, pe unii membri ai Guvernului. De asemenea, dacă prin propunerea de remaniere se schimbă structura sau compoziţia politică a Guvernului, preşedintele va putea exercita această atribuţie numai pe baza aprobării Parlamentului, acordată la propunerea primului-ministru.
"Ţinând seama de cele prezentate, propunem numirea lui Dan Nica în funcţia de viceprim-ministru, ministrul Administraţiei şi Internelor. Având în vedere faptul că, prin propunerea formulată se schimbă structura Guvernului, vă adresăm rugămintea de a dispune măsurile necesare în vederea organizării unei şedinţe comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru obţinerea aprobării Parlamentului în ceea ce priveşte numirea lui Dan Nica în funcţia de viceprim-ministru, ministrul Administraţiei şi Internelor", se arată în scrisoarea premierului.
Scrisoarea semnată de Emil Boc urmează să fie discutată de Birourile Permanente reunite ale celor două Camere.
Premierul Emil Boc a transmis, miercuri, Preşedinţiei, propunerea de numire a lui Dan Nica în funcţia de ministru interimar al Administraţiei şi Internelor şi a sesizat cele două Camere parlamentare în vederea modificării structurii Guvernului, astfel încât Nica să cumuleze funcţia de vicepremier cu cea de ministru.
Preşedintele Traian Băsescu a semnat miercuri decretul de numire a lui Dan Nica în funcţia de ministru interimar al Administraţiei şi Internelor, precum şi eliberarea din funcţia de ministru a lui Liviu Dragnea.