"Este vorba de o datorie de 2,1 miliarde de euro, din care am achitat deja 30%. Astăzi, am achitat 30% din valoarea datoriilor restante. Este un efort bugetar important, dar ne-am dat seama că, dacă nu luăm acum această măsură, statul devine principalul factor de blocare al economiei româneşti şi de afectare a activităţilor întreprinderilor mici şi mijlocii. Aşa cum am spus, acest program de achitare a datoriilor va continua, fiind o prioritate a Guvernului pe care îl reprezint", a spus Boc.
O treime din suma de 2,1 miliarde de euro reprezintă circa 700 de milioane de euro, respectiv aproape trei miliarde de lei la cursul BNR de luni, 4,2450 lei/euro.
Premierul a participat, luni, la dezbaterile politice din plenul Camerei Deputaţilor cu tema "Problematica IMM-urilor şi a mediului de afaceri din România".
Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a declarat, luni, că Guvernul a plătit, în perioada 26 ianuarie-5 februarie, facturi restante către sectorul privat de 1,2 miliarde de lei, menţionând că decontarea facturilor are încă o viteză redusă şi există blocaje la nivelul ordonatorilor principali de credite.
"Două miliarde de euro reprezintă facturile care sunt la scadenţă. Cel mai important lucru pe care trebuie să îl facă statul este să-şi onoreze obligaţiile pentru că multe dintre acestea se derulează prin sistemul bancar. (...) Oricine blochează accesul banilor publici datoraţi sectorului privat va răspunde într-un fel sau altul", a spus Pogea.
Guvernul a anunţat, la sfârşitul anului trecut, că va plăti eşalonat, până la sfârşitul lunii martie, facturile emise şi neachitate până la finele anului 2008, în valoare totală de 3,05 miliarde de lei, incluzând doar lucrările recepţionate şi facturate.
Mai mult de jumătate dintre facturile neachitate până la 31 decembrie reprezintă datorii ale Ministerului Transporturilor (60,5%), pe lista restanţierilor mai figurând Ministerul Educaţiei (23,78%), CNAS (10,93%) şi Ministerul Apărării (4,79%).