Secretarul Camerei Deputaţilor Cezar Preda a declarat, după întâlnirea premierului cu grupul parlamentar al PDL din Camera Deputaţilor, pentru MEDIAFAX, cã Emil Boc le-a spus că până acum Guvernul a lucrat la proiectul de buget de stat pe 2009, iar, de acum încolo se va ieşi cu declaraţii privind moştenirea grea lăsatã de Guvernul Tãriceanu.
"Până acum Guvernul a lucrat la buget şi acum se va ieşi pe toate palierele la bătaie cu starea care a fost lăsată de Tăriceanu, cu datoriile vechi lăsate", a afirmat Preda.
El a arătat că deputaţii PDL au aflat că Guvernul Boc a plãtit, în 2009, 2 miliarde şi ceva pentru datoriile vechi.
Premierul Boc a vorbit şi despre faptul cã Guvernul Tăriceanu nu a avut cum să atragã fonduri europene deoarece nu au fost acreditate decât două unităţi de management, "pentru Asistenţă tehnicã şi pentru Mediu".
"Tăriceanu nici nu a avut cum să ia fonduri europene pentru că nu avea unitãţile de management auditate", a precizat Cezar Preda.
Şi vicepremierul Dan Nica le-a spus deputaţilor PDL că nu-i place sintagma "moştenire grea", dar nu are ce să facă decât să spunã care este realitatea, a mai spus Preda.
El a adăugat că membrii Guvernului Boc au tăcut pânã acum în legãturã cu acest subiect pentru a nu face probleme pe piaţã, deoarece au trebuit sã facã plăţi rãmase de la Guvernul Tãriceanu.
Emil Boc le-a mai explicat deputaţilor PDL şi faptul cã nu doreşte sã facã promisiuni de mãriri de salarii, pentru cã nu se ştie ce venituri vor fi colectate la buget, a mai spus Preda, care a adăugat cã primul ministru i-a informat şi despre faptul cã prin proiectul de buget vor fi date 10 miliarde de lei pentru investiţii şi acest lucru nu l-a fãcut niciun Guvern pânã acum.