"Nu cred că un politician român ar avea altă abordare decât Constituţia. Niciodată, România nu va accepta conceptul de drepturi colective pentru minorităţi. România este un susţinător fără rezerve a drepturilor individuale a minorităţilor", a spus Băsescu.
El a explicat că aceste drepturi individuale sunt învăţarea şi studierea în limba maternă, păstrarea, prezervarea şi dezvoltarea culturii materne şi reprezentarea politică în Parlament, menţionând că toate aceste drepturi sunt efective în România.
Băsescu a mai explicat că este unul dintre politicienii care susţin necesitatea creşterii nivelului de autonomie pentru comunităţi, adăugând că speră că acest lucru este o prioritate a actualului guvern de la Bucureşti.