"Nu e nicio legătură între bugetul pe 2009 şi acele facturi. Este o constantă universală a bugetelor României. Anul trecut am avut facturi din 2007 de câteva sute de milioane de euro, pe care le-am evidenţiat în deficitul bugetar calculat pe baza standardelor ESA în contul anului 2007", a declarat Vosganian pentru MEDIAFAX.
Fostul ministrul cere autorităţilor să clarifice de unde provin marile sume restante şi să detalieze pe ministere, alţi ordonatori de credite şi autorităţi locale.
"Din datele pe care le deţin, facturi neachitate s-ar putea înregistra, în primul rând, la autorităţile locale. Noi am instituit un plafon tocmai ca să nu se cheltuiască haotic. Până la urmă, cele mai multe primării sunt ale PSD şi PDL, ar trebui să vadă cine a făcut cheltuieli peste plafon şi pe ce", a spus Vosganian.
Ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Pogea, a anunţat, în urmă cu o săptămână, că va plăti, eşalonat, până la începutul lunii martie, facturile emise şi neachitate până la finele anului 2008, în valoare totală de 3,05 miliarde de lei, incluzând doar lucrările recepţionate şi facturate.
Prima tranşă, de un miliard de lei, va fi achitată până la sfârşitul lunii ianuarie, urmând ca ministerul să plătească încă un miliard de lei în februarie şi să achite diferenţa la începutul lunii martie.
Suma totală a datoriilor statului faţă de furnizori şi prestatori de servicii, incluzând şi lucrările recepţionate anul trecut, dar încă nefacturate, se ridică la 7,7 miliarde lei.
Guvernul nu va plăti integral facturile restante de anul trecut, ci va acoperi doar diferenţa dintre valoarea acestor facturi şi suma datoriilor pe care furnizorii şi prestatorii de servicii le-au acumulat la rândul lor faţă de bugetul de stat, în urma unei operaţiuni de compensare şi regularizare, susţin surse guvernamentale.
Vosganian consideră nedrept că se aruncă vina pe seama "grelei moşteniri", în condiţiile în care a avertizat public, în repetate rânduri, că din cauza crizei, care a afectat direct România începând cu luna octombrie, bugetul va avea scăderi drastice, iar promisiunile electorale sunt nerealiste.
"Guvernul actual ar trebui să-şi asume vina şi pentru o parte din deficitul anului 2008. La finele lunii noiembrie aveam un deficit de 2,9% din PIB. Când am plecat de la Finanţe, cea mai pesimistă proiecţie era de 3,8% din PIB, iar în ultimele două săptămâni, când era instalat noul Guvern, deficitul a urcat până la 4,8%. În luna decembrie, deficitul practic s-a dublat", a adăugat fostul ministru al Finanţelor.
El reproşează actualilor guvernanţi că nu au numit imediat o persoană la conducerea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, care ar fi trebuit să urmărească continuu procesul de încasare a obligaţiilor bugetare, amânând nominalizarea şefului Fiscului până la jumătatea lunii ianuarie.
"Ar fi trebuit să convoace imediat directorii direcţiilor judeţene şi să ia măsuri pentru limitarea deficitului, aşa cum am făcut noi în 2007, când am fost nevoiţi chiar să închidem Trezoreria", a afirmat Vosganian.