Firma RNL Bio a declarat că a reuşit să cloneze doi căţeluşi folosind celule stem colectate din ţesutul adipos prelevat de la un câine din rasa Beagle. Firma sud-coreeană susţine că este pentru prima oară în lume când se obţine o clonă de câine din celule adipoase şi nu din celule somatice.
RNL Bio a declarat că prelevarea ţesutului adipos al câinelui Beagle s-a realizat în octombrie 2008, iar apoi cercetătorii au izolat şi extras celulele suşă, din care au dezvoltat 84 de embrioni clonaţi.
Embrionii au fost transplantaţi în uterele a cinci căţele, pe 10 noiembrie, iar una dintre ele a dat naştere celor două clone, care au fost denumite Magic şi Stem.
Evenimentul, raportat de mass-media sud-coreeană, nu a fost confirmat, deocamdată, dintr-o altă sursă.
Compania a arătat presei fotografii cu cei doi căţeluşi, dar a spus că nu poate să îi prezinte în public, temându-se că femelele s-ar putea enerva atât de mult încât să-i muşte.
Park Se-Pill, un expert în clonare, care nu a colaborat cu RNL Bio, a declarat că această descoperire tehnologică poate spori diversitatea metodelor de clonare a animalelor de companie şi contribui la reducerea costurilor.
Firma coreeană a declarat că celulele suşă prelevate din ţesuturile adipoase au un mare potenţial în tratamentul împotriva maladiei Alzheimer, a diabetului, a osteoartritei şi a multor alte boli.
RNL Bio a clonat, anul trecut, un pitbull terrier, pentru o femeie din Statele Unite, marcând cu această ocazie, prima clonare în scopuri comerciale din lume. La acea vreme, pentru crearea clonelor, cercetătorii au folosit ţesuturi prelevate din urechea congelată a câinelui decedat.