"Judecătorii şi procurorii sunt atât de independenţi cât vor ei. Am auzit de judecători corupţi, am auzit de procurori corupţi, i-am văzut cu ochii mei, i-am văzut şi în faţa instanţelor, i-am văzut şi în anchete. Acolo nu i-am văzut, i-am văzut public", a spus Băsescu, menţionând că toate acestea i-au întărit convingerea că un judecător este atît de independent cât acesta doreşte să fie.
Preşedintele a apreciat că nimeni nu poate obliga un judecător să facă altceva decât ceea ce îi dictează legea şi conştiinţa.
El le-a spus tinerilor magistraţi că poartă o responsabilitate uriaşă, legată de independenţa justiţiei, precizându-le că intră într-un sistem în care densitatea de oameni cu studii superioare este cea mai mare.
"Din păcate, în momentul de faţă, sistemul în care intraţi este unul dintre cele mai puţin apreciate de către români", a spus preşedintele, precizând că încrederea scăzută de care are parte Justiţia este cauzată de faptul că "se judecă foarte greu, marile dosare nu se judecă, avem adesea judecători care încalcă legea".
Băsescu a ţinut să dea, în acest context, câteva exemple, menţionând cazul "doamnei judecătoare de la Dâmboviţa" sau "tentativa de fraudă de la examenul pentru magistraţi".
El a menţionat că în mandatul său nu a sancţionat public doar lucruri care sunt în neregulă în sistemul de justiţie, ci şi cele care sunt în neregulă din punct de vedere al influenţei politicului în justiţie.
Şeful statului a apreciat că "politicul a blocat prin abuz drumul normal al justiţiei, în cazul unor oameni politici".
Băsescu i-a îndemnat pe tinerii magistraţi, prezenţi la Cotroceni, să nu creadă că nimeni nu are voie să îi critice.