"În limita resurselor bugetare, salariile şi pensiile trebuie să crească. Creşterea salariilor şi pensiilor mici este o măsură din planul anticriză şi stimulează consumul. Pensionarii consumă, spre exemplu, din producţia internă. Aceste creşteri fac parte nu numai din dimensiunea socială a măsurilor anticiză, ci şi din cea economică", a spus Geoană.
Potrivit cotidianului citat, liderul PSD recunoaşte că în cadrul guvernului s-a discutat despre o astfel de decizie.
"A fost evocată printre opţiuni, dar nu ne-am oprit asupra ei la modul serios. Mergem în continuare pe găsirea resurselor pentru majorări şi pentru planul anticriză", a declarat liderul social-democrat.
PDL şi PSD vor avea marţi seară o nouă discuţie pe tema bugetului de stat.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, la RRA, că nu va reacţiona negativ dacă Guvernul ajunge la o înţelegere cu sindicatele ca pentru şase luni să se îngheţe salariile şi pensiile, prioritatea fiind folosirea resurselor publice pentru punerea în mişcare a economiei.
"Nu voi reacţiona negativ dacă Guvernul ajunge la o înţelegere cu sindicatele ca pentru şase luni să îngheţe salariile şi pensiile, să vedem ce se întâmplă (în economie, n.r.)", a spus Băsescu.
El a adăugat că, în opinia sa, priorităţile sunt legate de dirijarea resurselor spre începerea de lucrări care să genereze locuri de muncă, de plata datoriilor Guvernului către agenţi, de reducerea aparatului birocratic, care este "sufocant şi ineficient".