"Pot să vă spun că am avut o discuţie foarte serioasă despre absorbţia fondurilor europene şi aici o idee care s-a degajat, o spun în premieră, este aceea că tot personalul administraţiei româneşti care este implicat direct în acest proces de strângere a fondurilor europene va fi salarizat în conformitate cu performanţele individuale", a precizat Nica.
El a arătat că, până acum, cei aproape 20.000 de oameni care lucrează în cest domeniu au avut grad de absorbţie zero în 2007 şi în 2008 şi au primit "bine-merci" şi salariile şi sporul de 70%.
"Dorim ca acest lucru să nu se mai perpetueze şi începând cu bugetul de stat să stabilim foarte clar că cei care lucrează şi îşi fac treaba şi banii ajung la beneficiari îşi vor primi şi salariul şi sporul. Cei care nu, nu", a subliniat Nica.