Germania, Italia, Olanda şi România se opun atât condamnării Israelului pentru bombardarea şcolilor şi altor instituţii ale ONU, cât şi deschiderii unei anchete internaţionale în cazul acuzaţiilor de crime de război împotriva Israelului şi a Hamas, potrivit unor surse din cadrul diplomaţiei UE.
De cealaltă parte, coaliţia formată din Belgia, Cipru, Grecia, Irlanda şi Suedia, cere miniştrilor de Externe ai UE, care se vor reuni săptămâna viitoare, să solicite o anchetă internaţională în acest caz.
Alte state printre care şi Marea Britanie, deşi condamnă acţiunea Israelului, are reţineri de teamă ca aceasta să nu constituie un precedent pentru propriile operaţiuni militare în alte teritorii. În schimb, Franţa sprijină tragerea la răspundere a Israelului, dar o face mai de grabă din culise.
"Diferenţa între militarii israelieni şi teroriştii Hamas este că noi acţionăm împotriva terorii, încercând să evităm orice fel de victime civile, în timp ce teroriştii caută, vizează şi atacă civili conform ideologiei lor", a explicat ministrul israelian de Externe Tzipi Livni omologilor săi europeni. "Aş vrea să fim judecaţi de comunitatea internaţională potrivit aceloraşi legi după care funcţionează aceasta. În fiecare sistem legislativ există o mare diferenţă între un criminal şi cineva care ucide din greşeală", a adăugat ea.
După ce a vizitat centrul UNRWA din Fâşia Gaza, secretarul general al ONU, Ban Ki-Moon a cerut judecarea celor vinovaţi, dar acest lucru este puţin probabil, întrucât orice demers în acest sens ar fi blocat de Statele Unite prin veto.