"Construcţiile sunt blocate, deşi există cerere, aceasta a fost ştrangulată de oprirea creditării. În 2008, faţă de 2007, tranzacţiile imobiliare au scăzut cu 70%", a spus, miercuri, într-o conferinţă de presă reprezentantul Coface România.
El a menţionat că limitarea accesului la creditare a determinat şi scăderea consumului, ceea ce va afecta foarte mult creşterea economică, iar avansul producţiei industriale pe baza investiţiilor s-a redus.
"În acest context nu vedem azi niciun motor de creştere economică în România. Deficitul de cont curent va scădea, dar pe aceste considerente, iar reducerea investiţiilor străine directe va face dificilă finanţarea acestui deficit", a adăugat Ionescu.
Reprezentantul Coface a menţionat printre riscurile la care este expusă România scăderea bruscă a creşterii economice, chiar la limita recesiunii.
"Într-un scenariu nefavorabil am putea avea în acest an o creştere economică zero sau chiar o uşoară recesiune. Eu nu cred, dar am putea vedea această evoluţie în 2010", a precizat Ionescu.
Coface a estimat pentru 2008 o creştere economică de 7,9%, iar pentru 2009 o scădere semnificativă de până la 2% şi un deficit de cont curent de 13,3% din PIB pentru anul trecut, respectiv o scădere a ponderii acestuia în PIB în acest an la 10,5%.
Reprezentantul Coface a menţionat că estimările pentru 2009 sunt orientative şi că pot varia având în vedere volatilitatea de pe piaţă.
Datele Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP) arată că avansul economic din acest an se va situa la 2,5%, faţă de 7,9% anul trecut. În acelaşi timp, deficitul de cont curent aferent anului trecut a fost de 12,2% din PIB, iar pentru 2009 CNP a îmbunătăţit estimările la 10,3%.
Totodată, Comisia Europeană a publicat, luni, prognoza interimară, experţii europeni reducând semnificativ estimările de creştere economică a României pentru 2009 şi 2010, de la 4,7% la 1,75% şi, respectiv, de la 5% la sub 2,5%.
În acelaşi timp, CE estimează că deficitul bugetar al României va urca la 7,5% din PIB în acest an, de la 5,25% în 2008, iar deficitul de cont curent se va reduce de la 12,9% anul trecut, la 11,9% în 2009.