Demisia lui Virgil Ardelean vine la o zi după ce Gabriel Oprea, care l-a numit în funcţie, a demisionat de la conducerea Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Miercuri, liderul PSD Mircea Geoană a anunţat că Ardelean nu va rămâne în funcţie.
PSD a decis, luni, retragerea sprijinului politic al lui Gabriel Oprea, în calitate de ministru de Interne, pentru că acesta a numit secretarii de stat în MAI şi pe Virgil Ardelean la DGIPI fără a avea girul conducerii partidului.
Decretul privind numirea lui Ardelean la DGIPI a fost public, vineri, în Monitorul Oficial.
Virgil Ardelean a participat, miercuri, la discuţia ministrului interimat de Interne, Dan Nica, de la sediul MAI, cu secretarii de stat şi şefi ai Poliţiei.