Vicepreşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS) a spus, la finalul întânirii grupului de lucru, la Ministerul Muncii, că aplicarea măsurilor anticriză propuse de sindicate şi patronate, referitoare la acordarea de ajutoare de stat transparente şi adaptarea de politici care să ducă la păstrarea locurilor de muncă, ar duce la recuperarea, în termen de trei - patru luni, a o treime din locurile de muncă pierdute în ultimele luni.
Jurca a mai spus că în întâlnirea cu reprezentanţii ministerului s-a mai discutat despre relansarea dialogului social, recuperarea independenţei Casei Naţionale de Pensii şi alte Asigurări Sociale (CNPAS) şi a Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) şi despre elaborarea de politici de sprijin economic, financiar şi fiscal pentru companii din industria constructoare de automobile, aeronautică, a construcţiilor, mecanică fină sau alimentară.
În ceea ce priveşte încheierea acordului social pe patru ani, vicepreşedintele BNS a precizat că aşteaptă mai întâi să vadă proiectate în bugetul de stat măsurile propuse de partenerii sociali.
Secretarul de stat pe probleme de dialog social din Ministerul Muncii, Marius Lazăr, a declarat că în cadrul întâlnirii de luni s-a stabilit un calendar al discuţiilor cu sindicatele şi patronatele, urmând ca la sfârşitul acestei săptămâni să fie stabilită o nouă întâlnire, în care să fie discutate teme prioritare precum relansarea comisiilor de dialog social, legea contractelor colective de muncă şi cea a patronatelor.
Ministrul Muncii, Marian Sârbu, declara, miercurea trecută, că reprezentanţii Executivului vor să încheie un acord social pe patru ani cu partenerii sociali, apreciind că acesta este necesar pentru România.
Ministrul a mai spus că în cadrul întâlnirii cu liderii sindicatelor şi patronatelor s-a discutat şi despre restructurarea întregului dialog social, care "a şchiopătat în ultimii patru ani". În opinia lui Marian Sârbu, Consiliul Economic şi Social (CES) şi Comisia de dialog social trebuie repuse în stare de funcţionare.
Totodată, în întâlnirea de miercuri s-a discutat şi despre posibilitate încheierii unui acord social pe termen mai lung cu măsurile necesare pentru stabilitate economică şi socială pe patru ani.
Ministrul Marian Sârbu a mai declarat că printre priorităţile partenerilor sociali se află şi retragerea Legii patronatelor din procedura în care se află în Parlament, pentru a fi modificată.
În privinţa acordului social pe patru ani, preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin a precizat că discuţiile pe această temă vor fi reluate după stabilirea măsurilor pe termen scurt şi a bugetului de stat pe 2009.
La întâlnirea de săptămâna trecută, de la Ministerul Muncii a participat şi ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, care şi-a declarat "totala deschidere pentru dialogul social".