El a precizat, într-o conferinţă de presă care a avut loc la Bruxelles că discuţiile cu Rusia pe tema acestui document au eşuat, iar cunsultările între preşedintele CE, Jose Manuel Barroso, comisarul UE pentru Energie, Andris Piebalgs, şi reprezentanţii ruşi şi ucraineni au fost reluate. Espuny a precizat că în urma consultărilor au fost eliminate clauzele care au pus probleme.
"Lipsa unui document semnat nu ar trebui să fie un motiv pentru a nu realua livrările de gaze", a adăugat el.
El nu a exclus însă posibilitatea semnării pe viitor a unui document similar celui propus de Rusia.
El a declarat că un prim grup de observatori a ajuns în Ucraina, iar alţi 18 specialişti vor ajunge mai târziu.
Espuny a confirmat că s-a ajuns la un acord verbal cu Rusia referitor la activitatea misiunii de monitorizare în condiţiile actuale.