El a răspuns astfel unei întrebări adresate de un jurnalist, în conferinţa de presă susţinută la Palatul Victoria, privind răspunsul Guvernului român la oferta lui Putin dea cumpăra gaze fără intermediari.
"Când vom avea un lucru un clar şi precis cu privire la acest subiect, vom informa imediat opinia publică", a spus Boc.
Putin a adresat, joi, României oferta de a cumpăra gaze direct de la Gazprom, referindu-se şi la firmele intermediare de pe piaţa românească şi menţionând că problema acestora a fost abordată şi de preşedintele Băsescu în discuţia pe care au avut-o la începutul săptămânii.
El a declarat că Rusia nu se opune includerii României în proiectul South Stream şi s-a pronunţat în favoarea vânzării directe de gaze către România, prin companiile de stat, excluzând firmele intermediare.
De altfel, el a spus că şi preşedintele Traian Băsescu s-a referit la firmele intermediare în discuţia pe care cei doi au avut-o la începutul aceste săptămâni.
Rusia a întrerupt, miercuri, toate exporturile de gaze destinate Europei, inclusiv României, prin Ucraina, ca urmare a unor divergenţe pornind de la preţul gazelor între autorităţile de la Moscova şi cele de la Kiev.
În lipsa gazelor ruseşti, care acoperă circa o treime din consumul naţional anual, România utilizează gaze exclusiv din depozite şi din producţia proprie. Altă măsură luată de autorităţi pentru a acoperi deficitul de gaze a fost reducerea consumului la mai multe termocentrale, care au fost transferate pe combustibili alternativi, precum păcura şi cărbunele.
România îşi asigură din producţia proprie circa două treimi din consumul de gaze, de circa 17-18 miliarde metri cubi, în principal prin Romgaz Mediaş şi Petrom. Diferenţa este importată indirect din Rusia, prin Ucraina, prin intermediarii WIEE, o societate mixtă formată din firma Wintershall (parte a grupului german BASF) şi Gazprom, şi Imex Oil, firmă înregistrată în Cipru. Gazele ruseşti întră în România prin două puncte, respectiv Isaccea, în judeţul Tulcea, şi Medieşu Aurit, în judeţul Satu Mare.
Romgaz şi Gazprom discută de câţiva ani o asociere pentru construcţia unui depozuit de gaze la Mărgineni, în judeţul Roman. Depozitul ar urma să aibă o capacitate de stocare de două miliarde metri cubi, reprezentând aproximativ 66% din capacităţile actuale al României. Subiectul urma, de asemenea, să fie rediscutat în luna decembrie a anului trecut, însă a fost amânat pentru o perioadă neprecizată.