Comisia de coordonare pentru asigurarea siguranţei în aprovizionarea cu gaze naturale s-a întrunit joi pentru a analiza situaţia furnizării gazelor, în contextul creat de întreruperea importurilor din Federaţia Rusă.
"Presiunile în reţeaua de transport înregistrează valori normale, iar consumul naţional de gaze este acoperit integral", se arată într-un comunicat al Ministerului Economiei.
Prioritatea Ministerului Economiei este menţinerea sistemului naţional de transport al gazelor în stare de funcţionare normală, astfel încât populaţia şi unităţile de utilitate publică să nu fie afectate în această perioadă de iarnă.
O noua întâlnire a Comisiei va avea loc vineri, 9 ianuarie.