Ratele rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor băncilor se plasează la 40% din resursele în valută şi 18% din sumele în lei atrase de instituţiile de credit.
"CA al BNR reiterează faptul că BNR va continua să monitorizeze atent evoluţiile interne şi ale mediului economic global astfel încât prin adecvarea instrumentelor sale să asigure atingerea obiectivelor de stabilitate a preţurilor şi de stabilitate financiară, în contextul unui mix echilibrat de politici macroeconomice", se arată într-un comunicat al BNR remis, marţi, agenţiei MEDIAFAX.
În şedinţa din 6 ianuarie, CA al BNR a mai hotărât gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar prin utilizarea activă a operaţiunilor de piaţă monetară.