Rezervele BNR erau la finele lunii decembrie 2008 cu 913 milioane de euro mai mari decât soldul raportat la sfârşitul anului 2007, de 25,307 miliarde euro.
La finele lunii noiembrie 2008, rezervele valutare al BNR totalizau 27,228 miliarde euro.
"Rezervele valutare ale BNR sunt constituite din active denominate în euro (63%), dolari americani (32,55%), lire sterline (4%) şi alte valute (0,45 %). Aprecierea euro faţă de dolarul american şi lira sterlină în luna decembrie 2008 a avut ca efect diminuarea valorii componentei în dolari şi lire sterline a rezervei valutare, cu echivalentul a 974 milioane euro", se precizează într-un comunicat al băncii centrale.
BNR a înregistrat, în decembrie, intrări la rezerva valutară de 1,588 miliarde euro, reprezentând în principal modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea contului Ministerului Economiei şi Finanţelor (MEF), venituri din administrarea rezervelor internaţionale şi operaţiuni pe piaţa interbancară.
Totuşi, ieşirile au totalizat 2,596 miliarde euro (incluzând 974 milioane euro din diferenţa de curs), reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi din contul Comisiei Europene, plăţi de rate şi dobânzi aferente datoriei publice externe directe şi garantate de stat, operaţiuni pe piaţa interbancară.
Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone, iar valoarea acesteia s-a situat la 2,049 miliarde euro, în scădere cu aproximativ 63 de milioane euro, în condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale.
Astfel, rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) au totalizat, la finele lunii decembrie 2008, de 28,269 miliarde euro (echivalentul a 5,4 luni de import), comparativ cu 29,340 miliarde euro la 30 noiembrie 2008.
Plăţile scadente în luna ianuarie 2009 în contul datoriei publice externe, directe sau garantate de Ministerul Economiei şi Finanţelor, însumează 81 milioane euro.