"Ministrul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR), Ilie Sârbu, a avut în cursul dimineţii de luni o întâlnire cu ministrul Administraţiei şi Internelor, Gabriel Oprea, cu directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Dan Gherghelaş, precum şi cu directorii adjuncţi din Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (ANCPI). Discuţiile au vizat identificarea de soluţii de colaborare între agenţiile subordonate celor două ministere, urmând a fi semnat un protocol privind activităţile pe care le va desfăşura ANCPI pentru a veni în sprijinul APIA pe domeniul Sistemului Integrat de Administrare şi Control", se arată într-un comunicat al MAPDR.
Sistemul de Administrare şi Control, gestionat de APIA, asigură administrarea şi controlul cererilor de plată ale fermierilor pentru subvenţiile europene, precum plăţile unice pe suprafaţă, plăţile naţionale complementare şi finaţările pentru zonele defavorizate.
Totodată, ministrul Agriculturii va avea o întâlnire cu vicepremierul Dan Nica şi cu conducerea APIA, pentru a analiza situaţia programului informatic al agenţiei de plăţi, se spune în comunicat.
Sârbu a stabilit la sfârşitul anului trecut, împreună cu conducerea APIA, un plan de acţiune pentru începerea acordării plăţilor unice pe suprafaţă din luna martie 2009, majoritatea sumelor urmând să ajungă în conturile beneficiarilor, conform agenţiei de plăţi, în perioada martie-aprilie. Planul prevede un grafic precis, cu responsabilităţi, pentru finalizarea controalelor pe teren şi prin teledetecţie, a controalelor administrative, precum şi autorizarea plăţilor.
MAPDR a anunţat la acea dată că va face în perioada următoare o evaluare a contractului cu dezvoltatorul de soft, pentru eliminarea deficienţelor constatate de misiunile de audit, precum şi o analiză cu băncile comerciale prin intermediul cărora se derulează plăţile către fermieri, pentru reducerea timpului de plată.
Ilie Sârbu va mai avea întâlniri, luni, cu directorii agenţiilor subordonate MAPDR, respectiv Agenţia Domeniilor Statului, Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare şi Societatea Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, precum şi cu conducerea Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, care se află în coordonarea ministerului, se mai arată în comunicat.
Întâlnirea ministrului cu conducerea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP), stabilită iniţial pentru luni, va fi reprogramată pentru marţi, 6 ianuarie.