Secretariatul va urmări modul de implementare a Strategiei Naţionale de Dezvoltare Durabilă, precum şi a legislaţiei relevante în domeniu, inclusiv a legislaţiei ariilor naturale protejate, va susţine promovarea unor proiecte de regenerare a pădurilor, de conservare a arhitecturii rurale tradiţionale şi a produselor ecologice specifice din Munţii Carpaţi şi va intensifica relaţiile cu organisme internaţionale publice sau private din domeniul dezvoltării economice durabile a ariilor naturale protejate.
Noua structură va fi condusă de un director executiv, cu statut de consilier personal al primului-ministru, şi va include trei posturi, exclusiv directorul executiv, conform unei decizii semnate de premierul Tăriceanu.
Secretariatul va prezenta periodic primului-ministru, spre analiză şi decizie, propunerile de acţiune în domeniu.