Primul capitol, "Principii generale", al Regulamentului privind funcţionarea coaliţiei prevede că cele două partide cooperează la nivel parlamentar, guvernamental şi local.
Documentul prevede că "părţile" îşi menţin identitatea ideologică şi doctrinară, precum şi apartenenţa la familiile politice europene.
Părţile semnatare se obligă să întreprindă cu maximă celeritate măsurile de legiferare necesare în vederea modificării Legii 415/2002 de organizare şi funcţionare a CSAT, în sensul preluării unei funcţii de vicepreşedinte al CSAT de către preşedintele Sentului României.
Documentul arată că deciziile Coaliţiei sunt obligatorii pentru toate organizaţiile partidelor semnatare şi pentru toate persoanele susţinute în funcţii publice de către acestea.
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, sâmbătă seară, după negocierile PSD-PDL, că, în ceea ce îl priveşte, nu va opta către obţinerea unei funcţii în Guvern, ci către o poziţie în stat, el precizând că există o "arhitectură", referitor la persoana sa, la nivelul Parlamentului şi al CSAT.
Întrebat dacă va intra în structura viitorului Executiv, Geoană a precizat: "Opţiunea mea se îndreaptă către o poziţie în statul român. Voi decide împreună cu colegii mei care e cea mai bună formulă. Există în acest moment o anumită construcţie şi arhitectură la nivelul Parlamentului şi al CSAT, dar voi lua această decizie împreună cu colegii mei la momentul potrivit", a explicat Geoană.