Distribution Magi
Distribution Magi
Distribution Magi
 
vineri, 12 dec 2008 - Anul XIII, nr. 292 (3973)
ANUNŢURI ONLINE:
Acum: 0°C.
La noapte: °C. Meteo
Anunţuri OnlineMonitorulTVAlbum Foto
HoroscopRedacţiaPublicitate
Curs valutar euroEUR:Tendinta4,9759 lei
Curs valutar dolar americanUSD:Tendinta4,7742 lei
Newsletter Monitorul de Suceava RSS Monitorul de Suceava Monitorul de Suceava pe YouTube Monitorul de Suceava pe Twitter Monitorul de Suceava pe Facebook
Printeaza articolulPrintează articolul |  Trimite prin e-mailTrimite e-mail |   ø imagini |   ø fişiere video

Bugetul pe 2009 va include măsuri de susţinere a economiei, deficitul poate depăşi 3% din PIB

Vineri, 12 Decembrie 2008 (16:05:00)

Proiectul de buget pentru 2009 trebuie revizuit prin includerea unor măsuri de sprijinire a economiei şi majorarea cheltuielilor guvernamentale destinate proiectelor de investiţii, care ar putea duce la depăşirea plafonului de deficit bugetar de 3% din PIB, a declarat premierul Tăriceanu.

Premierul a arătat, într-o conferinţă de presă susţinută vineri la Bruxelles alături de preşedintele Traian Băsescu, la finalul reuniunii Consiliului European, că deficitul bugetar ar putea fi depăşit prin alocarea de cheltuieli suplimentare pentru proiecte de investiţii, şi nu pentru consum.

El a afirmat că Executivul consideră că situaţii excepţionale necesită măsuri excepţionale şi a precizat că în această problemă există un punct de vedere comun cu Preşedinţia.

"Măsurile pe care le vom adopta pot duce temporar, pe perioada crizei economice, la depăşirea acestor plafoane de deficit bugetar care, din punct de vedere economic, în perioade economice normale, au sens şi sunt normale. Viitorul buget în mod clar va trebui regândit ţinând cont de schimbările foarte rapide din ultimele luni privind situaţia economiei, va trebui să prevadă un deficit rezonabil pentru ce este un buget normal, cu veniturile şi cheltuielile programate să acopere toate domeniile de activitate, la care putem adăuga în mod suplimentar aceste sume care vor mări deficitul bugetar la peste 3%, destinate proiectelor de investiţii", a spus Tăriceanu.

Şeful Guvernului a afirmat că reuniunea Consiliului European de la Bruxelles este "probabil" ultima la care participă în calitate de prim-ministru şi că nu îi rămâne decât ca în perioada următoare să discute cu viitorul premier despre proiectele importante pentru România.

El a susţinut că România trebuie să aibă propria viziune în domeniul economic, fără să se limiteze la a participa la marile proiecte iniţiate "de alţii", şi a arătat că investiţii importante, precum cele derulate de Renault la Dacia Piteşti şi de Ford la Automobile Craiova, trebuie susţinute.

"Dorim să acordăm garanţii de stat Băncii Europene de Investiţii care să finanţeze aceste proiecte pentru ca ele să se poată finaliza. O asemenea schemă, plus ajutoare de stat, poate fi avută în vedere şi pentru Voestalpine", a spus Tăriceanu.

Premierul s-a referit şi la deciziile adoptate în reuniunea Consiliului European referitoare la criza economică şi a apreciat că, în acest caz, Europa "a luat faţa" Statelor Unite, care nu au fost capabile să reacţioneze cu aceeaşi viteză, dar că este nevoie de măsuri active de sprijinire a economiei, nu doar a sectorului bancar, pentru menţinerea creşterii economice şi a locurilor de muncă.

Statele Uniunii Europene au acceptat, vineri, planul Comisiei Europene privind alocarea a 1,5% din Produsul Intern Brut la nivel comunitar, aproximativ 200 de miliarde de euro, pentru susţinerea economiei.

Proiectul de buget pentru 2009 a fost avizat de Guvern la sfârşitul lunii octombrie, cu o ţintă de deficit de 2% din PIB, fără să fie aprobat până în prezent de către Parlament.

Preşedintele Traian Băsescu şi premierul Călin Popescu Tăriceanu au participat, joi şi vineri, la lucrările Consiliului European de iarnă.

În lipsa unui acord scris din partea Monitorului de Suceava, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Bugetul pe 2009 va include măsuri de susţinere a economiei, deficitul poate depăşi 3% din PIB.
 Vizualizări articol: 507 | 
Notează articolul: 
  • Nota curentă 0.00/5
  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
Bugetul pe 2009 va include măsuri de susţinere a economiei, deficitul poate depăşi 3% din PIB0.05

Comentarii

Monitorul de Suceava nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.


Timpul de 60 zile în care puteaţi posta comentarii pe marginea acestui articol a expirat.



RE-PAIR
Directia Generala Anticoruptie
Meniul ZILEI în restaurante sucevene

HaiHui prin Bucovina

Ultima oră: local

Alte articole

Alte titluri din Ultima ora

Ştiri video

Gala Top 10 Suceveni

Top Articole

Mersul trenurilor de călători

SONDAJE

Cum considerați că ar trebui aleși primarii și presedinții de Consilii Județene?

Un tur de scrutin
Două tururi de scrutin
Nu știu / Nu mă interesează

Fotografia zilei - fotografie@monitorulsv.ro

Fotografia zilei