"Regret faptul că PNL s-a autoexclus de la o negociere cu PDL prin poziţia inflexibilă pe care a avut-o. Noi continuăm în acest context discuţiile atât cu dumneavoastră (PSD, n.r.), cât şi cu UDMR, celălalt partid politic care şi-a arătat disponibilitatea de a intra într-o formulă majoritară", a arătat Boc.
El a precizat că decizia pe care BPN al PDL a luat-o luni a fost de a continua negocierile cu cele două formaţiuni politice care şi-au arătat disponibilitatea de fi alături de PDL într-o formulă guvernamentală majoritară, respectiv cu PSD şi UDMR.
"În acest context am luat act de decizia dumneavoastră de ieri (decizia PSD de luni, n.r.), motiv pentru care ne aflăm aici pentru a continua negocierile în urma primei runde de discuţii pe care am avut-o acum două zile", a adăugat Boc.
El a spus că speranţa PDL este de a putea constitui o soluţie majoritară care să permită luarea acelor decizii nescesare României într-un moment dificil.
Delegaţiile PSD şi PDL sunt compuse, fiecare, din opt persoane.
Din partea PSD la discuţii participă: Mircea Geoană, Daniela Popa, Titus Corlăţean, Viorel Hrebenciuc, Constantin Niţă, Constantin Nicolescu, Gheorghe Nichita, Liviu Dragnea.
Din partea PDL participă Emil Boc, Theodor Stolojan, Adriean Videanu, Vasile Blaga, Elena Udrea, Radu Berceanu, Florin Popescu, Gheorghe Flutur.