"Rămânem pe poziţii diferite în cee ce priveşte poziţia de guvernare. Ambele partide şi-au păstrat punctul de vedere potrivit căruia fiecare se consideră îndreptăţit să coaguleze în jurul premierului de la o formaţiune sau alta nucleul viitoarei guvernări", a anunţat Emil Boc.
Boc a avertizat, însă, că, deşi PDL şi PSD vor fiecare să desemneze premierul viitorului guvern, această decizie o are doar preşedintele României.
"Probabil va mai fi nevoie de o nouă intervenţie a şefului statului pentru a putea să coagulăm în jurul factorului constituţional, care este preşedintele României, necesitatea unei majorităţi", a explicat liderul PDL.
Emil Boc a spus că a convocat, luni, o şedinţă a Biroului Permanent Naţional, pentru a se discuta problema negocierii cu PNL şi PSD, pentru formarea unei noi majorităţi parlamentare, care să susţină viitorul Guvern.
"Vom lua o decizie politică, dar va avea un rol extrem de important şeful statului în coalgularea acestor negocieri", a spus Boc.
El a completat că negocierile pentru Guvern nu implică şi problema alegerilor prezidenţiale de anul viitor: "În această ecuaţie nu intră preşedintele României. El va trebui să îşi exprime o opţiune, care este foarte largă în acest moment, dat fiind că niciun partid nu are majoritate în Parlament".
Preşedintele PDL a susţinut că, în acest moment, democrat-liberalii cer să aibă premierul, dar că nu sunt absurzi, realizând că nu îşi pot impune toate punctele prevăzute de programul de guvernare al PDL.
Întrebat dacă este posibilă o guvernare împărţită în câte doi ani, Boc a răspuns: "Opţiunea noastră este pentru o guvernare consistentă de patru ani, nu de partajări ale ciolanului. Vrem un Guvern cât mai apropiat, nu mai departe de sărbătorile Crăciunului".
"Şeful statului are cheile viitoarei guvernări", a conchis Boc.