"Să încercăm să nu negociem prin 600.000 de membri, ci într-un cadru foarte organizat. Decizii se iau în Comitetul Executiv (CExN), apoi în Consiliul Naţional (CN), care stabileşte cum se fac alianţele PSD. Negocierile trebuie purtate cu demnitate, responsabilitate şi cu mai puţină gargară", a comentat Năstase.
El a arătat că, în acest moment, PSD trebuie să vadă, prin contacte cu celelalte partide, care sunt variantele de formare a unei majorităţi şi dacă aceste variante sunt posibile.
Năstase a precizat că, în cadrul negocierilor, trebuie lămurite care sunt atribuţiile şefului statului şi ale partidelor în ceea ce priveşte desemnarea candidatului pentru postul de premier. El a arătat că opiniile în acest sens sunt împărţite între cei care consideră că există o putere absolută a preşedintelui şi cei care contestă la modul absolut acest lucru.
Năstase a arătat că, în opinia sa, există trei variante: prima, care nu face obiectul discuţiilor, întrucât nici un partid nu a obţinut majoritatea absolută care să-i permită să îşi propune candidatul pentru funcţia de premier.
El a arătat că varianta a doua, prevăzută de Legea partidelor politice, implică faptul ca mai multe partide să semneze un protocol pentru o coaliţie de exercitare a guvernării. Această coaliţie, astfel constituită, ar merge la Cotroceni, unde anunţă că formează o majoritate şi propune pe baza unui progam agreat un candidat de premier. Năstase a spus că această a doua variantă se poate realiza sau nu.
Potrivit lui Năstase, dacă această variantă nu se realizează, atunci partidele rămân fiecare cu fragmentele de voturi obţinute şi trebuie făcută o încercare de a forma o majoritate. "Se dă un mandat unei anumite persoane care ar putea să aibă şansa să strângă această majoritate. Noi trebuie să vedem în ce măsură ne aflăm în situaţia doi sau trei", a mai spus Năstase.