Ion Iliescu menţionează, pe blog, că a prezidat, miercuri, şedinţa Grupului senatorial PSD, încă în funcţie şi că a participat la şedinţa Biroului PSD, organizată la Palatul Parlamentului.
Referitor la politica de alianţe post-electorale, Iliescu arată că "doreşte ca social-democraţii să intre la guvernare cu PNL, sau să rămână în opoziţie"."Eu susţin, în primul rând, o discuţie cu PNL-ul şi o combinaţie posibilă, pentru că altminteri, o combinaţie cu PDL înseamnă subordonarea partidelor voinţei lui Băsescu", spune Iliescu.
El mai afirmă că "votanţii PSD au oferit încredere formaţiunilor care au avut o poziţie critică faţă de comportamentul preşedintelui Băsescu", şi a adăugat că "liderii social-democraţi urmează să poarte discuţii exploratorii şi cu PNL şi cu PDL".
"Vor fi două partide la guvernare… Cum va fi, o să vedem! S-a decis, şi aşa e bine, ca în stadiul actual să se poarte discutii exploratorii şi cu unii, şi cu alţii. Şi se va trage concluzia privind formula pe care se va merge, inclusiv posibilitatea de a rămâne în opoziţie, dacă ei se înţeleg. Când Boc a zis că în alegeri a învins dreapta, asta era o ofertă directă pentru refacerea coaliţiei de dreapta, PNL cu PDL. Şi, atunci, evident că PSD ar rămâne în opoziţie. O asemenea variantă e pe deplin posibilă. Negocierile sunt negocieri, care pot duce la concluzii diferite", a arătat preşedintele de onoare al PSD.
Iliescu mai menţionează că "şi negocierea preşedinţiei celor două Camere intră în această ecuaţie".