"Eu cred că au urcat muntele înainte ca cei din Suceava să impună restricţii. Nu au lanţuri, nu au nimic şi trebuie să le tractăm cu utilaje, unul câte unul. E foarte greu, pentru că vântul suflă în rafale, dar sper să reuşim într-o oră să le scoatem. Mai sunt şi alte maşini oprite de o parte şi de alta a pasului, care nu vor putea trece decât după ce vom debloca circulaţia, mi-e greu să le estimez numărul", a spus Slavita, citat de corespondentul MEDIAFAX.
Potrivit sursei citate, mai multe remorchere acţionează pentru a scoate tir-urile blocate în zăpadă pe marginea drumului, iar 15 utilaje de deszăpezire curăţă carosabilul.
Conform lui Slavita, vizibilitatea între kilometri 108 şi 116 este zero, din cauza vântului care bate cu viteze de peste 100 de kilometri la oră şi spulberă zăpada depusă pe munte.
Pasul Tihuţa, care asigură trecerea între Transilvania şi Moldova, fiind cea mai importantă cale de acces spre nordul Moldovei, este blocat, duminică după-amiază din cauza viscolului.
Două tir-uri care au derapat şi au ajuns de-a latul şoselei, blocând drumul, au fost tractate cu utilaje, dar şoferii care intenţionează să traverseze zona sunt opriţi de Poliţie la baza muntelui, la Valea Străjii, în Bistriţa-Năsăud şi la Poiana Ştampei, în Suceava, întrucât în zonă este viscol.
Mai multe autovehicule aşteaptă de o parte şi de alta a muntelui să treacă Pasul Tihuţa, iar circulaţia ar putea fi redeschisă în jurul orei 15.00.