"Apocalipsa televizată nu e reală, dacă în fiecare seară transmiteţi la televizor că două sute de muncitori au fost disponibilizaţi dintr-o parte, trei sute din alta, se crează impresia dezastrului. Sigur, există costuri ale crizei, dar industria românească funcţionează", a decalarat preşedintele Traian Băsescu la combinatul siderurgic Mechel din Câmpia Turzii.
Şeful statului a spus, totuşi, că "România trebuie să intre într-o bătălie pentru păstrarea locurilor de muncă".
El a adăugat că este susţinută în dezbateri televizate ideea potrivit căreia IMM-urile din România produc 70 la sută din PIB. Preşedintele a ţinut să contrazică aceste afirmaţii, amintind că mare parte din întreprinderile mici şi mijlocii lucrează pentru a furniza produse şi servicii către marile companii.
În acest context, preşedintele a precizat că măsurile pe care viitorul Guvern le va lua trebuie să vizeze menţinerea în funcţiune a marilor companii.
Întrebat dacă este optimist în privinţa depăşirii crizei economice, preşedintele a răspuns afirmativ, el spunând că a fost optimist în acest sens încă de la început. În acest context, el a apreciat că sistemul bancar românesc este solid, menţionând că "băncile mamă" trebuie să continue să trimită în ţara noastră fluxul de bani cu care băncile să crediteze economia românească.
Preşedintele Traian Băsescu a vizitat, vineri, şi fabrica Nokia de la Jucu, iar la finalul discuţiilor cu conducerea unităţii a spus că aceasta nu este afectată de criza economică mondială şi că locurile de muncă de aici sunt sigure.
De la fabrica Nokia de la Jucu, preşedintele Traian Băsescu a mers la combinatul siderurgic Mechel din Câmpia Turzii.
În cursul serii de vineri, Traian Băsescu este aşteptat la o întâlnire la Primăria Cluj-Napoca cu primarul Emil Boc.
Preşedintele Băsescu a mai vizitat, în această săptămână, uzinele Dacia din Mioveni şi Ford din Craiova, combinatul Oltchim din Râmnicu Vâlcea, societatea ArcelorMittal din Galaţi, şantierele navale Damen din Galaţi şi Daewoo din Mangalia şi uzina Upetrom din Ploieşti.