"Trebuie să iasă bani din asta, din cercetare. E adevărat că din cercetare nu poţi să ceri imediat rezultate pe care să le valorifici în bani, dar când ai reuşit să duci până la capăt un proiect poţi să valorifici rezultatul. Sunt trei feluri de finalizare a unui proiect de cercetare: articolele, din care nu ies bani, dar prin care ideile sunt preluate mai departe, brevetele şi transferul de tehnologie, dar oricare ar fi rezultatele trebuie să fie protejate. Cercetarea e un lucru fără de care epoca spre care ne îndreptăm, de societate bazată pe cunoaştere, nu este posibilă, fără cercetare rămânem căpşunari în Spania", a spus Anton Anton.
Potrivit sursei citate, institutele de cercetare din România au obţinut prea puţine brevete, iar acestea sunt importante pentru recunoaşterea activităţii de cercetare şi, de asemenea, aceste brevete pot fi vândute.
Pe de altă parte, Anton Anton a afirmat că, pentru ca rezultatele cercetării să fie valorificate, ele trebuie să fie protejate.
"Am o părere execrabilă despre obţinerea brevetelor. Din păcate, una dintre verigile slabe este cea de brevetare. Ne-am obişnuit, nu ştiu cine a introdus sloganul că dacă cercetarea se vace pe bani publici, rezultatele sunt publice, lucru care ne-a convenit. Cercetarea, dacă se face pe bani publici, atunci rezultatele trebuie protejate", a spus ministrul Educaţiei.
Anton Anton a spus că apreciază că activitatea de cercetare din România este mult mai intensă în ultimii ani şi are rezultate.
De asemenea, el a precizat că institutele de cercetare au încheiat tot felul de parteneriate cu alte instituţii publice sau private şi au reuşit să atragă mulţi bani în acest domeniu.