"CFR Călători anunţă publicul că, începând cu data de 14 decembrie 2008, ora 00.01, se pune în aplicare noul plan de mers al trenurilor de călători, valabil până la data de 12 decembrie 2009, ora 24.00", se arată într-un comunicat al Ministerului Transporturilor.
Prin acest program sunt prevăzute în graficul preconizat de circulaţie 1.624 de trenuri, din care 324 de trenuri de rang superior, 76 internaţionale şi 1.282 de trenuri personale.
"O caracteristică importantă a ofertei de transport de călători pe calea ferată pe plan intern este stabilitatea acesteia, păstrându-se rutele tradiţionale care sunt accesate în mod frecvent de clienţii fideli acestui tip de transport", precizează sursa citată.
În ceea ce priveşte traficul internaţional, există legături directe spre Viena, Budapesta, Praga, Sofia, Salonic, Chişinău, Moscova, Istanbul, Munchen, Veneţia şi Belgrad.