"Liberalii, o spun cinstit, deschis, sunt partid de dreapta, au fost şi rămân reprezentanţii oamenilor mai bogaţi din societate. Social-democraţii privesc economicul şi socialul într-o îmbinare organică, creşterea economică să fie în beneficiul tuturor", a declarat Ion Iliescu.
Potrivit acestuia, o discuţie despre o alianţă PNL-PSD este prematură.
"Lucrurile se vor contura atunci când scorul electoral va stabili raportul guvernului următor", a afirmat Iliescu.
La Petroşani, unde primarul este membru PDL, Ion Iliescu i-a atacat pe "bogătaşi”, spunând despre aceştia că "şi-au construit vile parazitare, unii cu porţi aurite".
"Pe străzile Bucureştiului sunt mai multe maşini de lux decât la Berlin sau la Londra, Paris sau Roma Asta este parvenitul care nu are nici măcar simţul măsurii, chiar dacă acumulează bogăţie, să ştie să fie decent. Aveţi şi dumneavoastră bogătaşii care, într-o zonă sărăcită, s-au îmbogăţit cu neruşinare şi vor să o facă pe reprezentanţii dumneavoastră. E o ruşine pentru Petroşani că v-aţi ales un primar dintr-un partid care nu mai ştie ce este. O struţo-cămilă. Rupt din FSN şi proclamat social-democrat", a mai spus Iliescu.