Premierul Tăriceanu i-a acuzat de populism pe liderii partidelor parlamentare care au absentat la discuţia de marţi, de la Guvern, cu sindicatele şi a anunţat că îi va invita din nou, printr-o scrisoare, să semneze acordul privind legea salarizării bugetarilor, pentru a demonstra astfel că susţin principiile legii.
El a arătat că prezenţa partidelor era necesară pentru a garanta că legea de salarizare în sectorul bugetar va fi finalizată în Parlament anul viitor, într-un interval de maximum şase luni.
"Îmi pare foarte rău că un astfel de subiect de interes naţional este tratat de partidele politice exclusiv dintr-o manieră politicianistă din perspectiva campaniei electorale. Este evident că avem de a face cu o diferenţă fundamentală între discursul politic al partidelor şi refuzul de a participa la semnare, implicit nesemnarea documentului. Cu alte cuvinte, partidele care nu au semnat astăzi le invit explicit să pună semnătura pe acest document dacă vor să arate prin fapte că, de fapt, susţin o astfel de lege, că nu o boicotează şi că nu sunt împotriva ei, cum s-a lăsat impresia prin absenţa de la momentul de astăzi", a declarat Tăriceanu, la finalul discuţiei cu sindicatele.
Premierul a precizat că speră ca politicienii să se "ostenească" şi să semneze acordul în maximum zece zile, pentru a demonstra că între vorbe şi fapte există o minimă coerenţă.
"Toţi au făcut declaraţii foarte sforăitoare: dorim o lege de salarizare. Când să fie momentul salarizării, observăm că se face un pas înapoi şi se joacă puţin la offside, cu tot felul de interese politice şi de altă natură", a afirmat Tăriceanu.
El a arătat că viitoarea lege de salarizare în sectorul bugetar prevede un raport între salariul de bază minim şi cel de bază maxim apropiat de practicile europene, respectiv de 1 la 15 şi nu de 1 la 29 ca în prezent, şi creşteri salariale calculate în funcţie atât de complexitatea activităţii şi nivelul studiilor, cât şi de indicatorii macroeconomici şi sociali.
"Principalul element al câştigului trebuie să fie salariul de bază, prin includerea unora dintre sporurile existente şi care au un caracter general. Va fi creată o nouă ierarhie a salariilor de bază atât între domeniile de activitate, cât şi în cadrul fiecărui domeniu. Nicio persoană nu va înregistra o diminuare a salariului brut de care beneficiază potrivit actualelor reglementări", a spus Tăriceanu.
Potrivit şefului Guvernului, termenul prevăzut pentru implementarea completă a noului sistem de salarizare este de cinci ani, până în 2013, prin creşteri diferenţiate.
Premierul Călin Popescu Tăriceanu i-a invitat, marţi, la Guvern pe reprezentanţii partidelor parlamentare, precum şi pe cei ai confederaţiilor sindicale şi patronale reprezentative la nivel naţional, pentru semnarea acordului asupra principiilor de bază ale legii de salarizare a bugetarilor
Guvernul a amintit că încheierea unui acord a fost convenită, în principiu, la 17 octombrie, în cadrul întâlnirii consultative pe tema salarizării personalului bugetar şi că proiectul de acord a fost discutat şi negociat în cadrul grupului de lucru constituit în acest scop.
Liderii PSD, PDL, PRM şi PC nu au acceptat însă invitaţia premierului, acuzând ordonanţele de urgenţă emise de Guvern pentru salarizarea profesorilor şi considerând că Executivul sfidează Parlamentul.
Acordul privind legea de salarizare a bugetarilor a fost semnat, marţi, la Guvern de către premierul Tăriceanu, miniştrii Finanţelor, Muncii şi Reformei Administrative, de PNL, UDMR şi Grupul parlamentar al minorităţilor naţionale, precum şi de Asociaţia Naţională a Antreprenorilor de Construcţii, Confederaţia Patronală Concordia, Confederaţia Patronală a Industriei Serviciilor şi Comerţului din România şi Confederaţia Patronală din Industrie.
Din partea asociaţiilor sindicale, acordul a fost semnat doar de către Blocul Naţional Sindical.