Moţiunea PDL a fost depusă ca reacţie la Ordonanţa de Urgenţă prin care Guvernul a amânat până în aprilie 2009 majorarea cu 50% a salariilor personalului din învăţământ. Documentul democrat-liberalilor a fost semnat de 132 de deputaţi şi senatori, de la PDL şi PRM, de la depunere, doi parlamentari retrăgându-şi semnăturile de pe document.
Moţiunea de cenzură susţine că "premierul Tăriceanu încearcă să învrăjbească cetăţenii împotriva profesorilor, spunând că mărirea salariilor acestora a generat criza din România, în condiţiile în care niciun leu nu a fost încă plătit în plus la salariile celor din educaţie".
Documentul arată că premierul Călin Popescu Tăriceanu ascunde faptul că fondurile alocate pe anul în curs sistemului de educaţie nu au fost "nici pe departe" cheltuite.
"Guvernul a făcut o practică din cheltuiala discreţionară a fondurilor publice trimise în buzunarele clientelei politice şi ale bugetarilor de lux din agenţiile guvernamentale", acuză PDL.
Democrat-liberalii susţin că Guvernul Tăriceanu trebuie demis pentru că încalcă în mod flagrant regulile constituţionale, legea de majorare a salariilor profesorilor fiind votată în unanimitate de Parlamentul României, "unicul posesor de drept al suveranităţii naţionale".
"În încercarea de a se opune aplicării ei, Guvernul a trimis legea în faţa Curţii Constituţionale, care a găsit-o conformă cu Constituţia. Şi chiar după ce Preşedintele României a promulgat-o, primul-ministru Tăriceanu a hotărât să nu o pună în aplicare", mai susţine textul moţiunii.
PDL acuză Cabinetul Tăriceanu că "se pune singur în afara legii", astfel că soluţia este să fie demis.
"Noi cerem ca Guvernul Tăriceanu să fie demis. În primul rând pentru că a minţit şi minte în continuare. În al doilea rând, pentru că sfidează instituţia suveranităţii naţionale – Parlamentul României. Şi în al treilea rând, pentru că îşi acoperă minciunile încearcă să învrăjbească diverse categorii sociale", precizează moţiunea.
Documentul arată că, prin atitudinea sa, Guvernul sfidează nu numai Parlamentul României, ci toţi cetăţenii.
"Acest Guvern trebuie să plece. Noi, semnatarii moţiunii, solicităm tuturor celorlalţi parlamentari să fie alături de cetăţenii cărora le vom cere din nou votul. Parlamentul trebuie să retragă încrederea acordată Guvernului Tăriceanu", conchide moţiunea PDL.
Moţiunea de cenzură iniţiată împotriva Guvernului în perioada campaniei electorale este un gest politicianist, iar asocierea PDL cu PRM la susţinerea acestei proceduri caracterizează factura şi stilul formaţiunii liberal-democrate de a face politică, a declarat premierul Tăriceanu la prezentarea moţiunii în Parlament.
PRM şi-a anunţat susţinerea pentru moţiune, în timp ce PSD şi PC au anunţat că nu o vor vota, apreciind că obligarea Guvernului "să reintre în legalitate" prin respingerea ordonanţei privind blocarea salariilor profesorilor trebuie să fie singura prioritate politică a Parlamentului.
Potrivit articolului 113 din Constituţie, Camera Deputaţilor şi Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii.
Regulamentul şedinţelor comune ale celor două Camere prevede că acordarea votului de încredere Guvernului şi retragerea încrederii acordate Guvernului prin adoptarea unei moţiuni de cenzură sunt supuse procedurii votului secret prin bile.
Comisia pentru învăţământ din Senat a adoptat, marţi, cu unanimitate de voturi, un raport de respingere a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului care amână majorările salariale din învăţământ. Preşedintele comisiei, senatorul Irinel Popescu, a explicat că Ordonanţa prevede, de fapt, abrogarea legii adopate de Parlament, privind majorarea cu 50% a salariilor profesorilor, şi nu o prorogare.
Şi Comisia de buget din Senat a dat aviz negativ în cazul Ordonanţei de Urgenţă 136/2008 care amână majorările salariale din învăţământ, decizia fiind luată în urma consultării telefonice a membrilor.
La Comisia juridică votul privind ordonanţa a fost la egalitate.
Raportul comun al Comisiilor de muncă şi de învăţământ privind OUG de amânare a majorării salariilor din educaţie urmează să fie adoptat luni.
Totodată, Curtea Constituţională a fost sesizată de Avocatul Poporului în legătură cu aparenta neconstituţionalitate a unei prevederi din Ordonanaţa de Urgenţă a Guvernului care împiedică aplicarea Legii privind majorarea salariilor cadrelor didactice cu 50 la sută, până în luna aprilie 2009.
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, în numele celor peste 191.000 de membri de sindicat ale căror drepturi şi interese le reprezintă, în temeiul prevederilor articolului 28 din Legea sindicatelor 54/2003, a cerut Avocatului Poporului să sesizeze Curtea Constituţională cu privire la "neconstituţionalitatea prevederilor 1, 2 şi 4 din OUG 136/2008 privind stabilirea unor măsuri pentru salarizarea personalului din învăţământ în anul 2008".