"PDL, dacă va câştiga alegerile, îşi va angaja răspunderea în faţa Parlamentului pentru un proiect intitulat «Pactul naţional cu privire la autostrăzile României». Din primul minut al guvernării, Guvernul PDL va veni în faţa Parlamentului cu acest plan urbanistic naţional al autostrăzilor, care vor fi create şi construite în următorii patru ani, pe fiecare an în parte, cu număr de kilometri şi sursa de finanţare", a afirmat Boc.
Liderul PDL a menţionat că, odată aprobate de către Parlament, acest program naţional de autostrăzi şi calendarul de construire a autostrăzilor vor fi obligatorii pe perioada mandatului.
"Proiecţia nostră este de 834 de kilometri de autostradă, cu menţiunea că cel mai important tronson de autostradă va fi Autostrada Transilvania. În perioada 2009-2012, vom face 245 de kilometri din Autostrada Transilvania, iar în 2013 va fi finalizat întreg proiectul", a spus Emil Boc.
Acesta a menţionat drept surse de finanţare pentru autostrăzi bugetul de stat, contractele de creditare cu BEI, BERD sau fonduri europene, pentru Coridorul IV.
Potrivit lui Boc, obiectivul PDL este să nu mai fie date contracte pentru distanţe de sute de kilometri unei singure firme, cum este proiectul Bechtel.
"Vom partaja în tronsoane scurte pentru ca firmele, în special cele autohtone, să poată fi eligibile în vederea participării la construcţia de autostrăzi. Vor fi tronsoane de 50-60 de kilometri, date mai multor firme, pentru ca aceşti kilometri de autostradă să fie realizaţi în patru ani. Dacă dai unei singure firme, există riscul să aibă probleme şi să nu se realizeze", a explicat preşedintele democrat-liberal.
El a susţinut şi dreptul constructorilor români de a participa la licitaţii, nu doar marile concerne internaţionale care, oricum, după aceea, dau în subantrepriză lucrări firmelor româneşti.
"Este firesc ca firmele româneşti să realizeze ele aceste lucrări de autostradă", a precizat Boc.
Proiectul de construcţie a Autostrăzii Transilvania, pe traseul Braşov-Borş, a început în 2004, în baza unui contract cu o valoare de 2,2 miliarde euro acordat companiei americane Bechtel. Lucrările au fost întrerupte la jumătatea anului 2005, când autorităţile au început reanalizarea contractelor încheiate de guvernarea precedentă. Ca urmare a sistării lucrărilor, termenul de finalizare a autostrăzii, stabilit iniţial pentru anul 2012, a fost prelungit cu un an.
Până la jumătatea lunii august a acestui an, compania a finalizat o porţiune de cinci kilometri de autostradă dintr-un sector cu o lungime de 25 kilometri, care face legătura între Gilău şi Câmpia Turzii.