Vosganian a declarat, la finalul mesei rotunde "Agenda de business a României pe următorii patru ani", organizată de Ziarul Financiar, că Guvernul ar putea asigura pentru profesorii salarizaţi la nivelul minim pe economie „un nivel de reparaţie” înainte de termenul la care a fost prorogată majorarea cu 50% a salariilor din învăţământ.
El a spus că profesorii care un salariu de 640 lei ar putea beneficia de o majorare încă de la începutul anului viitor, o comisie tehnică pentru analizarea consecinţelor bugetare a unei eventuale astfel de măsuri fiind deja constituită.
Vosganian a mai afirmat că majorarea salariilor nu figurează pe ordinea de zi a şedinţei de guvern de marţi şi a menţionat că în cadrul discuţiilor dintre membrii Cabinetului şi sindicatele din învăţământ s-a conturat necesitatea unei diferenţieri în ceea ce priveşte majorarea salariilor mici şi a celor mari, precum şi necesitatea elaborării unei legi a salarizării bugetare uniforme.
Guvernul a decis, săptămâna trecută, prin ordonanţă de urgenţă, ca legea de majorare a salariilor profesorilor cu 50% să fie amânată până în luna aprilie 2009.
Biroul Permanent al Senatului a decis, marţi, că OUG de amânare a măririi salariilor din educaţie va fi dezbătută săptămâna viitoare, luni, când Senatul se va reuni în şedinţă de plen, comisiile sesizate în fond fiind cea de muncă şi cea de învăţământ, iar cu aviz, comisiile de buget şi juridică.